Fara limite, relatiile nu sunt decat simbioze disfunctionale

Atunci cand partenerii descopera ca gandesc diferit, daca sunt capabili sa accepte acest fapt, se produce diferentierea – adica fiecare este o parte de sine statatoare a relatiei, se iese din fuziune care presupune limite slabe, nediferentiere. Cand fiecare este un intreg – si nu o jumatate, asa cum am fi tentati sa credem – atunci exista baza pentru o relatie securizanta, matura.

Ne-am putea intreba in ce fel  ne ajuta in cuplu aceasta diferentiere ? In plan emotional reusim mai usor sa ne identificam starile afective, emotiile si sa ni le asumam. Daca in stadiul de nediferentiere credem ca si celalalt gandeste si simte intocmai ca noi, atunci cand ne diferentiem incepem sa acceptam ca celalalt e posibil sa creada diferit, sa simta uneori diferit si sa sa aiba un alt ritm. Masura in care putem sa acceptam aceste diferente, sa le intagram in relatia noastra, influenteaza mai departe cursul ei.

Atat timp cand nu incepem sa sa iesim din iluzia cuplului simbiotic, nu avem acces la celalalt, il cunoastem extrem de putin si vedem doar ceea ce proiectam in imaginea lui – de altfel continuturi si credinte personale. Nu de putine ori ajungem in deziluzie si suntem dezamagiti caci avem impresia ca vorbim despre o alta persoana peste ani si ani. Insa noi nu am avut starea de constienta necesara sa il cunoastem – adesea partile mai putin placute, dezirabile, au fost ignorate, negate, preferand sa stam in idealizare, sa plasmuim un om asa cum ne-am dori mai degraba decat a crea un contact real, autentic.

Stadiul de nediferentiere si de simbioza este specific relatiei mama-copil, iar adesea relatiile de cuplu ne regreseaza pana la acest punct in incercarea reparatorie la nivel simbolic a ceea ce a lipsit in relatia noastra primara. Astfel cautam validare, acceptare, receptivitate, ne asteptam ca celalalt sa ghiceasca dorintele noastre cele mai profunde si sa vina in intampinarea lor. Paradoxal se intampla ca tocmai ceea ce cerem de la celalalt sa fie imposibil, pentru ca similar si el intra in relatie cu ranile lui timpurii. Adesea este indisponibil pentru a ne oferi ceea ce avem nevoie,  pentru ca acele parti pe care vrem sa le trezim acum la viata au fost reprimate candva. Relatia noastra cu el i le oglindeste, fapt adesea dureros dar in acelasi timp o buna oportunitate de vindecare si dezvoltare si pentru el.

Cand accepti ca celalalt este o alta persoana, ca nu formati un intreg cu aceleasi nevoi si dorinte – care e posibil sa se intalneasca doar in anumite momente – atunci incepi sa intelegi ca nu poti fi stapan pe dorintele  si pe trairile lui – ii acorzi libertate si iti acorzi libertate. Mai departe, daca alegi sa te adaptezi nevoilor lui este pentru ca o faci constient. Evident ca reciprocitatea este valabila si mitul « no expectations » ramane doar un mit, fiind foarte dificil sa oferim neconditionat. Si cand vorbesc de oferit ma refer mai degraba la disponibilitatea de a creste si a ne dezvolta in relatie. Atat timp cat eu inteleg si sunt receptiv la nevoia partenerului meu, astept ca la randul lui sa manifeste o disponibilitate macar similara. Si nu doar ca astept ci si exprim ceea ce anume doresc, fiind pregatit sa primesc si raspunsuri care sa nu ma multumeasca pe deplin, neincercand insa sa aplic strategii manipulatorii.

De foarte multe ori relatiile sunt un camp de manevra pentru tatici manipulatorii, care tin partenerii intr-o dinamica cel putin disfunctionala – pe de o parte vorbim de unul dintre ei care vrea cu tot dinadinsul sa il controleze pe celalalt (din diverse cauze, de cele mai multe ori inconstiente: teama de abandon, nevoia de validare, etc) si de altul care nu reuseste sa se sustraga influentei. Pentru ambii reprezinta o stagnare, o imposibilitate de a evolua. Chiar si cel care controleaza, desi pare in avantaj, nu face decat sa depinda de aceasta dinamica pe care o intretine. De altfel, nu este singurul – manipulatorul si victima intra intr-un joc in care periodic isi inverseaza rolurile si se « hranesc » din aceasta interactiune deloc benefica.

Oamenilor le este greu sa puna limite pentru ca asta inseaman ca ei stiu cine sunt, ce pot, ce isi doresc, cat sunt dispusi sa accepte si mai ales au disponibilitatea de a face fata singuri starilor prin care trec. Atunci candi iti pun limite,  ma validez pe mine si simultan pe tine: suntem doua fiinte distincte, mature, capabile sa intelegem, sa toleram si sa acceptam diferentele dintre noi si sa construim o relatie pornind de la ele.