Oamenii nu se inghesuie sa isi depaseasca limitele. De ce nu ai face-o tu?  

Daca ne intrebam cum am putea sa ne imbunatatim viata, crezand ca peste noapte vor aparea minuni, cautand explicatii si responsabili in afara noastra, uitam un aspect esential – ca foarte multe stau in puterea noastra si ne sunt deopotriva la indemana. De cate ori poate nu ati incercat sa tintiti un obiectiv si sa vedeti cat de anevoios este drumul catre el, crezand ca poate ceea ce faceti nu este tocmai potrivit. Fara indoiala ca in ceea ce ne propunem intervine si sansa si ca de multe ori conteaza si imprejurarile externe.

Dar de ce mereu ne cautam circumstante care sa explice de ce nu am ajuns noi intr-un punct? Ce ne face sa credem ca ceilalti au avut parte de alt context care i-a ajutat sa isi atinga scopurile? Uitam adesea sa ne uitam la ce fac ceilalti, care le este strategia si de foarte multe ori ceea ce nu vedem este munca, efortul, consecventa cu care isi urmeaza scopurile si ceva ce uitam, faptul ca depasesc media populatiei in anumite sfere, atunci cand vine vorba despre focus, efort, implicare si dedicare.

Marea majoritate a oamenilor prefera sa adopte teoria locusului extern, adica sa isi explice insuccesele prin factorii externi – nu sunt in locul potrivit, autoritatile sunt de vina, ceilalti oameni sunt responsabili. Mai niciodata nu sunt ei cei responsabili si nimic nu depinde de ei. Pana la un punct este foarte reconfortant sa fim in postura victimei, sa credem ca totul este la voia contextului, a sortii, ca aici nu putem sa avem un impact si nu mai este decat un pas pana la resemnare si la neajutorare invatata.  Caci despre asta este vorba : tot spunandu-ne ca de noi nu depinde nimic, invatam sa credem despre noi ca suntem neajutorati, victime, ca suntem la voia intamplarii.      

De multe ori avem o parere subiectiva in ceea ce ne priveste – ori credem ca facem prea putin in comparatie cu ceilalti, ori prea mult si ca meritam mai mult. De multe ori, ceea ca ne lipseste este o referinta care sa ne ajute sa ne dam seama unde ne situam, de ce competente dispunem si ce posibilitati avem pe drumul pe care suntem. Este atat de demotivant sa fii lipsit de repere, in ambele situatii. Cred fara tagada ca subestimarea sau supraestimarea nu fac decat sa ne abata de la realitate asa cum este ea si sa ne demobilizeze. Atunci cand credem ca am facut tot ceea ce depinde de noi si ca soarta ne-a fost potrivnica, sa mai aruncam un ochi asupra a ceea ce am intreprins cu adevarat, sa mai cerem un feedback din partea altora pe care ii ceditam. Sa incercam, cu alte cuvinte, sa ne ne cautam un benchmark. Traind cumva in iluzia ca facem tot ceea ce depinde de noi si chiar ca am dat mai mult decat media, ne tine captivi in credinta ca suntem neindreptatiti.

Adeseori nu ne uitam la rezultatele noastre, nu ne uitam la impactul pe care il avem cu adevarat, ci ne simtim « entitled » fara sa constientizam iluzia unicitatii noastre. Uitam sa fim realisti, sa ne uitam la populatia din care facem parte. O doza de realism, de comparatie corecta si de raportare la niste repere cu adevarat obiective, ne ajuta din doua perspective: in primul rand sa stim cine suntem, ce putem si in al doilea rand ce mai avem de facut pentru a ne dezvolta. Avem mereu fereastra deschisa catre dezvoltare. Insa, putini dintre noi sunt aceia care isi asuma rolul activ in a se dezvolta, putini sunt aceia care tind catre « extra mile » si care vor sa se perfectioneze. In virtutea textelor de tipul « nu e ok sa punem prea multa presiune pe noi », « perfectionismul este negativ si blocant », distorsionam ideea de dezvoltare, de optimizare si ne este mai usor sa adoptam principiul « lasa ca merge si asa ».

Dar ceea ne nu vrem sa vedem este ca daca ne dorim dezvoltare din toate punctele de vedere : personal, profesional, financiar, etc – e nevoie sa tindem catre « extra mile », sa facem ceva pentru a ne diferentia de marea masa, sa depasim mediocritatea dintr-un anume punct de vedere. Cei care vand «iluzia» unei vieti mai bune care se intampla de la sine sau solutii rapide, ne hranesc nevoia emotionala de gratificatie imediata. Iar dincolo de gratificatia imediata nu este decat satisfactia momentana si stagnarea in senzatii si emotii. Avem nevoie sa ne crestem nivelul de rationalitate pentru a avea o viata mai buna, sa ne integram si transcendem emotiile si sa putem sa trece la un nivel superior.  

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s