Iubirea de sine inseamna maturitate emotionala

Photo by Pixabay on Pexels.com

E firesc sa avem asteptari fata de ceilalti, fiind cumva in natura noastra sa interactionam cu alti oameni si sa asteptam anumite reactii din partea lor. Faptul ca aceste reactii nu corespund asteptarilor creandu-ne un oarecare disconfort nu este totdeauna si rezonabil.

A astepta ca ceilati sa corespunda intru totul dorintelor, nevoilor si asteptarilor noastre este in mare parte infantil, tinand cumva de o lume magica si stim ca unicornii exista doar in desene animate.

Cu totii am traversat diverse stadii din punct de vedere emotional – momente cand am asteptat disponibilitate si deschidere din partea altora, fara insa a lua in calcul in ce masura exista aceasta disponibilitate pentru noi, dar mai ales pentru ei insisi. Caci de foarte multe ori, atunci cand ceilati sunt indisponibili pentru noi, de fapt ei sunt indisponibili pentru propriile nevoi.  Si cu cat asteptarea noastra este mai mare fata de ei, cu atat si riscul de a fi dezamagiti creste intretinand o dinamica blocanta.

Desi in spatele atentiei pe care le-o oferim sau in spatele “pseudo-disponibilitatii” noastre, se ascunde de fapt o nevoie (de validare, de confirmare, de suport emotional uneori), nu suntem constienti de asta.  Atata vreme cat iubirea de celalalt, in sensul uman – fie el prieten, partener sau colaborator, inseamna sacrificiu de sine, nu putem sa punem semnul egal si sa consideram ca este dragoste fata de aproapele nostru.

La nivel cultural si social suntem indoctrinati sa renuntam adesea la propriile nevoi in detrimentul altora, sa cedam de foarte multe ori si adesea compromisul si sacrificiul de sine sunt echivalate cu iubirea. Intelegem eronat dictonul “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!”.  Daca iubirea de celalalt inseamna sacrificiu de sine, devine contradictoriu si confuzant. Cum sa conciliem iubirea de sine cu iubirea de celalalt – cum este posibil sa le simti pe amandoua in acelasi timp, fara ca sa se excluda una pe alta si in ce fel acesta este un mod sanatos de a iubi?

Indiferent de natura relatiilor, iubirea de sine, afirmarea asertiva a Eului sunt baza pentru o relationare sanatoasa, care ia in calcul ambii parteneri/interlocutori si care ne ajuta sa evitam frustrari de ambele parti, sentimente ambivalente de falsa loialitate si datorie.  Adesea sacrificiul propriilor nevoi si in final a propriei individualitati nu duce decat la un melanj de frustrare, nemultumire si chiar vinovatie alternat cu sentimente de falsa superioritate si falsa multumire. 

Atunci cand noi cerem sacrificii si renuntari din partea celuilalt, iar el se conformeaza, ar trebui sa nu uitam ca face asta pentru ca el nu este disponibil pentru sine si adesea se pune “in paranteza” temporar. Simultan, desi se conformeaza, el nu este acolo nici pentru noi in mod autentic. In acelasi timp ar fi bine sa ne intrebam de unde vine nevoia de a-i cere anumite comportamente? Cum ar fi daca tot ceea ce ii cerem, ne-am cere noua insine – am avea disponibilitatea sa fim pentru noi ceea ce vrem de la altii?

Intr-un exercitiu mental ipotetic, daca fiecare s-ar iubi pe sine intai, in mod reciproc ar acorda spatiu celuilalt pentru nevoile sale, pentru aceeasi iubire de sine – ceea ce ar insemna un prim semn de maturitate emotionala. Ar fi un context ideal in care fiecare s-ar simti validat pentru ceea ce este si ceea ce isi doreste in mod autentic.