Increderea, aceasta potiune magica ce face ca relatiile, familiile si chiar organizatiile sa fie niste sisteme mai robuste, mai reziliente, sa faca fata cu bine crizelor inerente, este ceea ce ne lipseste adesea.  

Nu degeaba se spune ca  increderea este fundamentul echilibrului si starii de bine, caci ea este cea care se instituie inca de cand venim pe lume, sau nu. Si atunci fie percepem acest nou univers ca fiind unul primitor, interesant, atragator, pe care abia asteptam sa il exploram, cunoastem, de care vrem sa ne bucuram. Sau il percepem ca pe unul ostil, neprimitor, de care ne este teama si pe care nu numai ca nu vrem sa il exploram si cunoastem, dar de care vrem sa ne protejam si asa se naste primul nostru mecanism de aparare.

 Bazele increderii in ceilalti si in noi se pun timpuriu si apoi ne ghideaza interactiunile si relatiile mai profunde cu ceilati si mai ales cu noi insine. A avea incredere in ceilati este departe de a fi o forma de naivitate care ignora evidentele, este diferit de gandirea magica infantila. Increderea in ceilalti nu inseamna nicidecum ca ne abandonam voii si cheremului celuilalt care musai trebuie sa fie « salvatorul » nostru si neconditionat sa ne suporte toate « capriciile » si in oglinda sa dispuna de modul in care ne traim viata. Caci, trebuie sa recunoastem ca abandonul de sine se insoteste invariabil de o lipsa de control asupra propriei vieti si implicit altcineva il preia in locul nostru.

Increderea in ceilalti este clar fundamentata pe o incredere in sine solida – prin care stim ca si noi ca si ceilati suntem la fel de umani si vulnerabili, supusi acelorasi derapaje si greseli sau mai bine zis imperfectiuni. Atunci cand ne acceptam latura umana si avem incredere ca in esenta suntem oameni buni, putem sa acceptam si imperfectiunea celorlalti si in acelasi timp sa avem incredere in ei – mai degraba in intentiile lor si in faptul ca fiecare incearca sa fata fata in forma cea mai buna pe care are capacitatea sa o manifeste.

Cand ne intelegem limitele propriii, incepem sa intelegem si limitele celorlalti si paradoxal sa avem incredere in ei, fara insa a ne deresponsabiliza si a lasa pe umerii lor modul si cursul in care evolueaza relatia noastra.

Atunci cand stii ca intr-o relatie sau intr-o familie exista incredere, stii in acelasi timp ca poti fi autentic, ca te poti manifesta asa cum esti tu si totusi sa fii acceptat si sustinut. La fel in organizatii, atunci cand o echipa se bazeaza pe incredere, isi cunoaste atat punctele pozitive cat si slabiciunile si totusi pleaca de la premisa ca exista intentii bune. 

Cand ai incredere in celalalt – indiferent de tipul de relatie –  il tratezi in primul rand ca pe un adult, ii lasi posibilitatea sa isi asume responsabilitatea, sa aleaga si sa se manifeste liber. In schimb, cand se instituie controlul, cand inspiratia e inlocuita de micromanagement, nu facem altceva decat sa il infantilizam pe celalalt, relatia nemafiind una de adult-adult.   

Si pentru a concluziona, amintesc doar ca diferite studii au demostrat in  mediul organizational ca oamenii care fac parte din echipe bazate pe incredere sunt mai productivi, mai implicati si chiar mai inovativi, acestia avand salarii semnificativ mai mari comparativ cu cei care fac parte din organizatii lipsite de incredere. Este evident ca faptul ca au parte de incredere ii face mai inovativi, mai creativi, mai dispusi sa greseasca si astfel sa descopere noi moduri de lucru sau sa aiba idei inovatoare, sa fie mai productivi. Implicit, aceasta se asociaza cu performanta companei si se reflecta in compensatia lor. La fel in relatiile personale, sentimentul de incredere da oamenilor posibilitatea sa isi manifeste sinele autentic, sa se dezvolte, sa creasca personal, sa devina independenti si maturi.