Parintii contribuie la sanatatea psihica a copiilor

Photo by Negative Space on Pexels.com

Caile neuronale care ii ajuta pe bebelusi sa isi indeplineasca anumite nevoi – plang atunci cand le e foame, cand ii doare, cand le e somn – sunt cele care contribuie la dezvoltarea creierului. Atunci cand nevoile lor nu sunt indeplinite, sau sunt indeplinite defectuos (prin indiferenta, abuz, neglijenta), bebelusii invata alte lectii. Evident ca se pune problema cum sa reusim sa le indeplinim nevoile deindata si adecvat, insa fara a exagera trebuie admis ca grade scazute de frustrare nu reprezinta un stres foarte mare, nefiind problematice. In aceste cazuri normale, copilul invata sa tolereze progresiv frustrarea, sa se adapteze.

Dincolo de pragurile normale, frustrarea devine foarte stresanta, chiar abuziva. Ce inseamna dincolo de pragul normal, mai exact? Este vorba despre frustrarea prelungita, severa, care ii pune viata in pericol dar si despre frustrarea imprevizibila (copilul este cand hranit, cand ignorat, cand schimbat de scutece, cand lasat murdar). Neglijenta si abuzul schimba si chimia creierului, echilibrul acestuia fiind pus in pericol. Cercetarile arata ca in cazul unor astfel de copii care au suferit abuzuri si deprivare severa, creierul lor poate sa isi altereze capacitatea de a produce sau de a recapta serotonina, aspect corelat cu depresia si cu un nivel foarte scazut al starii de bine.

Exista tendinta parintilor ca pe masura ce copilul devine mai apatic si mai putin receptiv la stimulare, ei sa ii ofere un grad si mai scazut de stimulare. Este vorba de fapt despre un cerc vicios – copilul a fost deprivat sau substimulat, iar acum nivelul sau de dezvoltare psiho-sociala este sub nivelul varstei cronologice. El devine din ce in ce mai putin receptiv la stimulare, iar parintii traiesc sentimente de culpabilitate, se simt incompetenti in rolul parental. Evident ca si legatura parinte-copil este afectata, putand vorbi in acest caz de un atasament insecurizant.

Putem vorbi de doua arii foarte importante cand vine vorba despre stimularea copilului – pe de o parte stimularea emotionala si psiho-sociala si pe de alta stimularea fizica. In primul caz, serviciile de consiliere psihologica pentru parinti se centreaza pe disponibilizarea parintelui pentru a oferi caldura si afectiune copilului, a comunica verbal si non-verbal cu acesta, a fi receptiv la reactiile copilului si a aprecia/recompensa ceea ce copilul reuseste sa intreprinda. Contactul vizual dintre copil si parinte este foarte important, de asemenea comunicarea non-verbala prin zambet, privire, vocalizarea si incurajarea copilului sa scoata sunete. In cazul varstelor foarte mici, recompensa se poate concretiza intr-un zambet, o privire, o forma de atentie pe care parintele o ofera copilului.

Stimularea fizica, aparent neimplicata in dezvoltarea psiho-sociala si emotionala a copilului, se rasfrange in toate planurile: fizic si psihic. Copilul are nevoie de o diversitate de stimuli, de un mediu stimulativ, colorat, de un spatiu in care sa fie liber sa exploreze, sa-si testeze pe zi ce trece noile capacitati si abilitati. Parintii ii pot crea astfel un spatiu colorat, securizant, in care el sa interactioneze cu jucarii adecvate, sa se miste, sa intre in contact cu diverse texturi. Pe masura ce timpul va trece, parintele il poate ajuta pe copil sa inceapa structurarea acestui mediu, organizarea sa si implicit sa ii faciliteze transferul acestor actiuni/operatii in plan mental, dezvoltandu-i astfel gandirea.