Cand “Escape the ordinary” este imposibil si intalnirea cu tine e inevitabila

Photo by Ric Rodrigues on Pexels.com

De ce am evada in vacanta, daca viata noastra ar fi asa cum ne-am dorit? Am citit un citat care m-a pus pe ganduri si care ii apartine lui Seth Godin: « In loc sa te intrebi cand vei avea urmatoarea vacanta, de ce sa nu iti creezi o viata din care nu vrei sa evadezi. » Este curious cum muncim si ne epuizam un an intreg pentru a ne lua o vacanta de una-doua saptamani, cand avem iluzia de libertate – cu toate acestea, ne ducem intr-un resort sau ne rezervam o calatorie, unde iarasi ne conformam la anumite tipare de comportament si unde traim dupa « retete » predefinite de operatorii de turism.

Renuntam pentru cateva zile la tot ceea ceea ce ne constrange si speram sa anulam toate aceste presiuni, influente si factori care ne streseaza si ne angoaseaza. Cu greu reusim sa constientizam ca si aceste vacante nu sunt decat conformarea la anumite norme, un fel de produse intersanjabile, standard si care de foarte putin ori ne fac liberi. Caci si atunci cand plecam in vacanta, foarte multi dintre noi ne supunem cu o loialitate impresionanta cerintelor sociale – facem sute de poze, postam pe social media si de foarte multe ori uitam sa traim momentul acela, experienta in sine si sa ne bucuram de ceea ce experimentam in « aici si acum ».

Photo by Ruvim on Pexels.com

Multi dintre noi am ajuns dependenti de vacante si calatorii – in sensul in care erau mijlocul si indicatorul de validare sociala, economica si nu numai. Cati insa am perceput calaltoriile ca pe un mijloc de definire a identititatii noastre, ca pe o cale de a intelege mai multe despre lume, dar mai ales despre noi insine? Caci oricat am fugi in lume, oricat am alerga sa cautam noi cadre, noi peisaje si noi oameni, se pare ca de noi insine putem sa fugim mai greu. Acum avem multi dintre noi sentimentul ca suntem prizonieri si am vrea numaidecat sa scapam pana si in parcul cel mai apropiat sa alergam, sa facem un picnic, sa mirosim aerul curat si sa simtim mireasma florilor. Dincolo de a predica pentru o asceza in aceasta izolare, cred ca este un bun prilej sa vedem cum este pentru noi sa avem mai putina stimulare, sa facem o calaltorie interioara. O sa descoperim ca vrand-nevrand ajungem sa reflecatam mai mult la noi, sa facem o retrospectiva a vietii noastre, pentru ca ne-am rupt intrucatva de iuresul cotidian in care alergam fara oprire, fara a face un pas in afara sau in spate si a privi ce se intampla cu noi.

Multi cercetatori din domeniul medical anunta ca masurile de distantare sociala vor persista mai mult decat ne-am astepta – poate chiar si doi ani de acum incolo, iar aceast fapt corelat cu preturi exorbitante ale calaoriilor cu avionul, nu poate decat sa prezica o perioada in care va trebui sa ne multumim cu alte preocupari, cu alte tipuri de stimulari. Cu siguranta vor aparea noi tendinte in acord cu posibilitatile actuale si cu nevoile de socializare si divertisment, la care mare masa se va conforma necritic, inconstient oarecum. Nu mai luam in calcul faptul ca multi care aveau rezervari deja efectuate, au primit partial banii in urma anularilor, sau doar promisiunea ca acestia o a fie rambursati intr-un viitor apropiat, ori propunerea de a decala vancata. Asta reduce de asemenea posibilitatea de a reveni la stilul de viata de dinainte de criza.

Cu siguranta mindset-ul referitor la calatorii va suferi schimbari dramatice. Daca acum doua luni eram foarte deschisi la excursii in desert si in Asia, data fiind aceasta perioada incarcata de anxietate, de  durere, traumatica pentru toti intr-o oarecare masura (desi unii neaga cu inversunare si gasesc diverse supape) si starea noastra afectiva si atitudinala se va schimba dupa ce vom trece prin furtuna. Poate unii vor deveni mai anxiosi si mai reticenti, in timp ce altii vor resimti o mare nevoie de a explora, de a se aventura, de a-si reconfirma ca traiesc si sunt vii. Cu totii visam oarecum la acea evadare, la acea zi cand ne vom putea bucura de lumina soarelui, de pomi si de aer si este bine ca avem o ancora care ne tine speranta vie si ne face sa luptam inca putin sau sa acceptam starea de fapt. Sa speram ca la final vom fi ajuns sa ne imprietenim mai bine cu noi insine, sa aflam mai multe despre sine si ca aceasta perioada ne va prilejui cea mai semnificativa calatorie interioara.