Publicatiile nemtesti abunda de titluri care prevestesc revenirea patriarhatului si care deplang faptul ca femeile isi asuma in aceasta pandemie grija copiilor, a casei, a sotului, lucrul de acasa, scoala online – indeplinind cum numai ele stiu o serie de roluri. Si acest aspect nu este specific doar pentru societatea germana, ci cu atat mai mult este intalnit in societatea romaneasca. Nu cred ca suntem departe de modelul traditional si ma gandesc ca ne punem problema in foarte mica masura, cum fac fata femeile stresului asociat cu pandemia. 

Odata cu diverse masuri, nici profesiile lor nu raman neschimbate – dupa ce doua luni au stat acasa de unde au muncit online pentru job adaugand la aceasta o serie de sarcini casnice, cred ca multe dintre ele au inceput sa retraisca perioada concediilor de maternitate – epuizarea este la pachet, izolarea sociala este leitmotivul, principalele indeletniciri sunt cele de a gati, a face cozonaci si paine, curatenia zilnica si a avea grija de ceilalti. Mai putin de ele insele.

Iar dupa toata aceasta perioada epuizanta, urmeaza o relaxare si revenirea in campul muncii face to face – cand va fi nevoie fie sa se adapteze din nou si sa depuna un efort mai mare in acest context de criza economica, sau in scenariul negativ sa renunte la ele si sa aiba grija in continuare de copii, pana cand scoala va incepe. Caci trebuie sa recunoastem ca nu putine dintre ele nu au solutii pentru a-si lasa copiii in grija cuiva, iar partnerul le sustine doar in cazuri exceptionale pentru ca ele sa mearga la job. Este in  multe cazuri si argumentata aceasta decizie familiala, comuna aparent, in care ea se pune din nou in paranteza, isi agata dorintele si visurile in cui, intr-un stand-by despre care crede ca este cel mai mic rau in tot acest context. 

Desi nimeni nu o spune, femeile sunt categoria vulnerabila acum, in ceea ce priveste piata muncii si integrarea lor socio-profesionala si cu siguranta aceasta perioada va genera un regres semnificativ in ceea ce priveste sansele de care ele se bucurau pe piata muncii. Si nu vorbesc aici de femei care au un statut profesional inalt, de manageri de corporatie – ma refer la femeia tipica, cu doi copii, care se vede constransa sa renunte la locul de munca, neavand loc de negociere. Daca in contextul cresterii economice, piata muncii se confrunta cu un deficit acut, generand natural oportunitati pentru ele, in viitorul apropiat lupta va fi mai acerba pentru ca ele sa isi pastreze joburile, sa isi gaseasca un nou job si sa competitioneze cu orice alt candidat de pe piata muncii care nu are aceleasi constrangeri.

Este foarte posibil ca si cele care au un job stabil, o cariera sau o profesie, sa resimta in aceste perioade un stres acut, sa se situeze in postura in care sa nu stie cum sa concilieze nevoi aparent contradictorii – incercand sa gaseasca un echilibru intre a nu renunta la ele si la a avea grija de copiii si familia lor. Nu mai vorbim de mamele singure care sunt intr-o situatie aparent fara iesire si carora unica solutie intrezarita pare a fi somajul.

Desi, pentru femei se pare ca toate caile converg catre aceeasi solutie, important este sa inteleaga ca a alege sa isi pastreze rolul profesional in aceasta criza este benefic atat lor cat si copiilor lor – indiferent de statutul pe care il au, de  suportul mai mult sau mai putin autentic de care beneficiaza din partea partenerului. A renunta la ele insele si a ceda va presupune costuri uriase pe termen lung atat din punct de vedere economic cat si pentru imaginea de sine si pentru relatia cu copiii lor. Poate ca acest context ne pune in fata provocarea de a gasi solutii, de a ne depasi limite pe care nu le-am anticipat pana acum.

Istoria arata ca ultimele crize economice au taiat din elanul femeilor in ceea ce priveste cariera, le-au facut sa se intoarca la naturalism, le-au repus cumva in matca familiei patriarhale. Astfel, multe dintre ele s-au multumit cu statutul de mama si de casnica, influentand pozitiv demografia, parand ca investitia facuta in cariera si job nu se compeseaza si poate sa fie spulberata instantaneu de o criza neprevazuta.

Este si acum un moment de reculegere, de reflectie asupra valorilor dupa care ne ghidam. Cu toate acestea, am convingerea ca sunt multe femei care traiesc acum un conflict inerior intre a gasi solutii pentru acasa si a decide sa se sacrifice pentru cateva luni sau un an – sub presiunea prescriptiilor sociale si normelor care le “spun” ce ar face o mama buna in acest context si varianta de a continua rolul profesional.

Si uita ca o mama buna intelege sa aiba grija prioritar de ea insasi, astfel incat sa aiba disponibilitate pentru copiii ei, alege responsabilitatea in loc de culpabilizare, alege sa acorde incredere copiilor si sa le stimuleze independenta, nerenuntand la ceea ce isi doreste e insasi. Desi este dificil, ea alege solutiile cu efecte pe termen lung si nu solutiile de moment.