De ce ajung doi oameni sa rupa legatura dintre ei? Care sunt mecanismele si cauzele care fac ca dupa o perioada monotonia sa se instaleze, distanta emotionala sa creasca si sa ne regasim in rolurile a doi straini? Bineinteles ca « psihologii de serviciu » n-au intarziat sa atribuie escul unei relatii de cuplu comunicarii dintre cei doi, faptului ca nu comunica deschis, eficient, ca nu exista o intimitate intre parteneri. Pe de alta parte, studiile arata ca prea multa comunicare, devoalare si intimitate duc la familiaritate care scade atractia, ii face pe ce doi sa fie prea prieteni si prea plictisitori unul pentru celalalt. Cu alte cuvinte a comunica orice, fara niciun filtru, dupa bunul plac si dupa cum ne vine, poate adesea sa fie mai degraba daunator relatiei decat sa creeze o legatura apropiata.

Totusi, de ce simtim in anumite momente ca avem nevoie de mai multa comunicare? Ce se ascunde in spatele asa-zisei comunicari pe care o tot invocam ca tap ispasitor al esecului din relatii ? Comportamentele umane pot fi impartite in doua categorii: cele prin care incercam sa atingem o stare pozitiva, sa atingem un scop catre care ne indreptam motivatia si cele prin care vrem sa evitam o stare negativa sau un efect negativ. Acest aspect, in ceea ce priveste cuplurile, se reflecta prin aceea ca cei care sunt orientati catre a atinge un scop, a crea o stare pozitiva, a construi ceva, sunt mult mai satisfacuti in cuplu, decat cei care inceaca sa evite anumite stari negative, fara insa a cauta alternative. Cum se traduce aceasta mai concret ? Stim ca viata cuplurilor nu este ferita de situatii problematice si de aceea cei care vor incerca sa gaseasca solutii, alternative, vor resimti un nivel de satisfactie mai inalt decat cei care vor incerca sa evite problemele – uneori fiind vorba chiar de conflict.

Aparent. conflictele in cuplu sunt ceva negativ, insa daca privim latura constructiva, ne dam seama ca daca acestea presupun clarificare, asertivitate, deschidere si nu in ultimul rand vulnerabilitate – ele nu fac altceva (atunci cand nu escaladeaza) decat sa creeaze o conexiune mai solida, o intimitate mai mare. Atunci cand tu ai increderea sa dezvalui celuilati si o parte din umbra ta, fara indoiala ca iti permiti sa fii vulnerabil, riscand intr-o oarecare masura sa fii respins si neinteles. Daca insa, partenerul  tau este aproape, disponibil sa te asculte, sa te inteleaga, sa stea acolo cu tine in acea stare de disconfort (caci divergentele creeaza o stare emotionala nu tocmai pozitiva), este cu siguranta un semn ca te valideaza, ca pentru el existi si ca ii pasa. 

Evitarea divergentelor, desi in aparenta de apreciat, parand a arat un stil conciliant – poate fi interpretata si intr-un alt sens. Atunci cand celalalt pastreaza comunicarea la nivel superficial, cand evita sa clarifice anumite puncte, sa asculte si alte perspective, el nu face decat ca in sa dea dreptate partenerului in aparenta, insa ii refuza un grad mai profund de intimitate, refuza sa duca relatia la un nivel superior.

Atunci cand totul decurge de la sine, fara efort prea mare, stilurile partenerilor nu au nicio influenta – intrucat totul se intampla firesc, natural. In momentul in care insa, intervine stresul, cand cuplul este pus in situatia de a dispune de resurse inferioare cerintelor unei situatii (timp, bani, disponibilitate), ceea ce salveaza cuplul din criza este evident modul in care se rapoarteaza la aceasta. Unii incearca sa gaseasca solutii, sa caute o rezolvare impreuna, in timp ce altii vad partea negativa, privesc pesimist si cauta sa evite tocmai efectele negative, fara insa a actiona intr-un fel anume. In astfel de contexte, este important daca stilurile celor doi difera. Acum ies la suprafata diferente culturale, axiologice, cedinte si atitudini care influenteaza fara doar si poate comportamentele celor doi.

In ceea ce priveste comunicarea, atunci cand unul dintre parteneri experimenteaza o situatie cat de stresanta – daca stilul sau este acela de a se apropia, de a cauta solutii, acesta isi va asuma sa se arate vulnerabil, va putea sa ceara ajutorul partenerului sau. Pe de alta parte, cel care are un stil evitant, va avea tendinta sa comunice mai putin despre eventuale situatii stresante si implicit sa scada sansele crearii unei intimitati mai cescute intre cei doi.

Cercetatorii din psihologia cuplului (Bodenmann 2005, Falconier 2015; Herzberg 2013) au aratat in studiile pe aceasta tema, ca un comportament suportiv al partenerilor unul fata de celalalt, insotit de oferirea de sfaturi, sau chiar sugestii practice este un foarte bun predictor pentru calitatea si stabilitatea relatiei. Cu alte cuvinte, ne vom simti mai satisfacuti alaturi de un partner care ne ofera sfaturi, idei si vom avea tendinta sa ramanem alaturi de el mai mult.

Iata asadar, ca a comunica de dragul comunicarii nu este suficient si atunci cand auzim invariabila explicatie legata de «lipsa comunicarii» ar fi bine sa ne gandim ca de fapt echivaleaza cu lipsa increderii in celalalt, lipsa deschiderii si asumarii vulnerabilitatii, a cererii ajutorului si de partea celalalta cu lipsa oferirii ajutorului, dar mai ales a validarii prin acceptare si ascultare.