« Sunt puternica. » « Nu am nevoie de un barbat ca sa ma faca fericita. » Si alte citate motivationale duse la extrem….

Photo by cottonbro on Pexels.com

Aproape stereotip femeile isi repeta in zilele noastre citate de tipul « sunt puternica », « nu am nevoie de un barbat », « ma descurc singura », trecand cumva din extrema patriarhatului care le-a « subjugat » ani de zile in celalata, in care decid aparent constient ca viata lor este in regula si fara prezenta unui barbat. Si asa ar trebui sa fie – in regula, insa ma intreb de unde mai vine nevoia de a spune sus si tare pentru a-i convinge pe altii si pe sine ca nu exista nevoia unei prezente masculine in viata lor? Atunci cand vrem sa accentuam ceva, cand punem prea mult patos in a sustine o idee, cauza – adesea parca vrem cumva sa ne autoconvingem.

Oare ce se  afla in spatele acestor citate? Totusi, ce nevoi psihologice putem descifra, astfel incat sa intelegem ce le motiveaza sa se ataseze de astfel de fraze. E cumva ca in manipularea maselor: mesaje stereotipe, monotone, repetate mecanic, care ajung la un moment dat sa ne spele creierul si sa ne faca sa credem in ceea ce nu ne apartine. Mai degraba femeile ar trebui sa analizeze care le sunt nevoile, sa accepte ca dincolo de curente feministe, de experiente traumatice prin care au trecut ele sau femeile din familia lor (caci de multe ori este o contraidentificare cu rolurile si atitudinile adoptate de femeile care le-au marcat existenta), ele raman fiinte umane cu nevoi de interactiune, socializare, atasament si afectiune. Oare ce este atat de greu sa acceptam ca avem acest nevoi? Ce nu ne permite sa o facem, ci dimpotriva ne impinge catre a perora sus si tare ca noi nu avem nevoie de asta? Ca un barbat mai rau ne-ar impiedica in drumul nostru catre a deveni « woman hero » care le face pe toate, le rezolva pe toate, uneori cu pretul ignorarii de sine.

Intr-adevar, transgenerational femeile au acumulat multe frustrari si resentimente, traind mai degraba intr-o forma de sclavie, in care viata lor este dedicata barbatului, familiei, ele parca netraind pentru ele insele, fiind educate pentru sacrificiu si dedicare deplina. Acum, recapatandu-si independenta, scapand de sub inraurirea patriarhala, femeile incep sa isi ia revansa – decid sa traiasca dupa propriile dorinte, sa nu se mai conformeze la norme culturale care le dictau cum sa isi duca viata. Si asta este foarte bine! Totusi, aceasta vine cu provocari pentru toti cei implicati – pentru ele insele, petru eventualii copii pe care ii au, pentru relatiile pe care le stabilesc cu barbatii. De altfel, povocarea in relatii este aceea de a gasi echilibrul intre a te implica si a nu te pierde pe tine.

Photo by Ba Tik on Pexels.com

Daca privim in profunzime, putem vedea ca dincolo de cuvintele « nu am nevoie de un barbat » regasim de fapt un amalgam de sentimente si emotii: dezamagire si teama de o noua dezamagire, teama de ne pierde pe noi insine, teama de a fi vunerabili si de a risca sa suferim (poate inca o data), teama de a nu ne urma visurile si viata pe care o dorim. Daca totusi exista o oarecare autosuficienta, daca femeile au atins punctul in care sa fie multumite si fara un barbat, este pentru ca sunt cele care au invatat ca viata are numeroase directii in care sa isi indrepte energia si astfel cauta sa se implineasca si prin alte forme. Nu mai urmeaza un traseu predefinit, adesea sortit esecului si dezamagirii, nu isi mai pun energia in totalitate intr-o directie, sperand salvarea miraculoasa, nu mai traiesc in amgie. Au depasit stadiul acela magic in care intrau intr-un rol rigid si stereotip.

Acum femeile experimenteaza, isi dau voie sa fie libere, sa se bucure de experiente, sa caute ceea ce le defineste si sa vrea si altceva decat ceea ce le prescrie societatea. Tocmai de aceea isi permit sa spuna ca nu au neaparat nevoie de un barbat, caci nu mai cred ca fericirea poate fi gasita doar printr-o singura cale. In acelasi timp au capacitatea de a relativiza rolul unui barbat in viata lor insa au si maturitatea de a accepta prezenta lui daca eventual se intampla ca scopurile si dorintele lor sa coincida. Nu resping a priori aceasta variabila in existenta lor, ci stiu cum sa o integreze printre multiplele lor interese si preocupari. Gasesc o modalitate prin care sa atinga echilibrul, sa nu se piarda pe sine ci dimpotriva, existenta si interactiunea cu un barbat sa le dezvolte personal, sa le faciliteze si alte perspective asupra vietii, asupra relatiilor si asupra lor insisi.

Cand fac asta cu seninatate, fara incrancenare, natural oarecum, respectandu-l si pe celalalt, atunci putem vorbi de o maturitate emotionala, de un inalt grad de constientizare si autoconstientizare. Femeile nu mai sunt revansarde, reprimandu-si nevoi umane firesti, nu mai cauta subtil confruntarea dintre sexe, ele cauta sa se dezvolte, sa invete de la barbati si isi asuma si o latura masculina. Isi integreaza acele caracteristici masculine intr-un mod sanatos, fara a-si pierde feminitatea si ceea ce le diferentiaza de barbati.  Inteleg ca feminitatea si masculinitatea sunt deopotriva parti ale identitatii lor  ca si in cazul barbatilor. Trec dincolo de stereotipuri si clisee, care in aparenta le apara si le dau sentimentul controlului, dar in acelasi timp le saracesc experienta.

Iata de ce atunci cand aud o femeie care spune ca e puternica si ca nu are nevoie de un barbat, imi permit sa ma indoiesc putin de gradul in care si-a vindecat ranile interioare, si de cat de impacata este cu ea insasi, cu istoria ei de viata si a femeilor care i-au marcat povestea. Cui i-a devenit ea loiala si i-a promis inconstient ca ii va « razbuna » scenariul ? Uneori, ne atasam si dezvoltam loialitati familiale inconstiente si astfel ne autosabotam in calea catre a deveni mai liberi, catre a deveni noi insine si uitam ca avem doar o viata pentru asta.