In foarte multe din societatile patriarhale, divortul era o prerogativa exclusiv a barbatului, neinsemnand ca el nu exista inca din antichitate. De multe ori, el presupunea repudierea femeii, care de cele mai multe ori incalcase normele de loialitate si fidelitate. Odata cu trecere timpului, am inceput sa ne dorim ca o casatorie sa fie bazata pe incredere, atasament afectiune reciproca si pe iubire. Daca in trecut oamenii se casatoreau din motive socio-economice preponderent – pentru a acumula capital, pentru a urca in ierarhia sociala, pentru a crea aliante politice, sociale, militare, acum ne dorim din ce in ce mai mult sa cream prin casatorie o intimitate profunda, sa construim un partenriat bazat pe incredere si iubire.

Tocmai de aceea, suntem mai putin dispusi la a accepta un mariaj cu orice pret, la a face compromisuri si la a tolera orice. Cu atat mai mult, cu cat au trecut chiar niste ani in care am construit si deconstruit, in care am sperat si am fost dezamagiti. Avem la un moment dat constiinta faptului ca viata este doar una si e rolul nostru sa cautam si sa gasim un sens, sa ne implinim. Sa fim fericiti, cu alte cuvinte. Timpul devine mult prea scurt sa ne mai conformam datoriilor maritale, sa facem compromisuri, sa toleram lipsa de respect – ne dorim sa cautam fericirea, chiar daca asta insemna uneori un drum anevoios si aduce cu sine chiar riscul de a fi singur. Jacques Salome are o carte interesanta care se numeste « Singuratea in doi nu e pentru noi » in care descrie mecanismele psihologice care traverseaza cuplul modern.

Care este beneficiul singuratatii in doi? Dintr-o data devine evident pentru multi dintre noi ca beneficiile nu atarna  suficient de greu, incat sa echilibreze balanta. Atunci cand ne simtim singuri in cuplu, trecem prin stari de depresie, de deznadejde, traversam trairi multiple de la dezamagire, furie la ura reprimata pentru partenerul care a devenit intre timp un strain. Ni se pare ca orizontul ne este limitat, ca ne irosim viata si ca ne complacem intr-o monotonie securizanta, dar stagnanta in acelasi timp.

Desi multe dintre casatorii incep dintr-o iubire, pentru ca in zilelele noastre nimeni nu ne mai obliga sa tinem cont de norme sociale, sa ne casatorim din ratiuni economice – cu toate acestea cuplurile ajung in impas. Se pare ca acea dragoste care promitea sa fie totul, se transforma intr-o prea mare familiaritate si putini sunt aceia care stiu sa depaseasca impasurile, sa invete din ele, sa evolueze odata cu celalalt. Poate de cele mai multe ori, a ramane sicronizati ca ritm este cea mai mare provocare pentru cupluri, intrucat se intampla adesea ca fiecare sa evolueze in cate o directie si nu mai este putin pana cand ne trezim ca suntem singuri impreuna.

Paradoxal, simtim ca nu impartasim interese, ca nu regasim rceptivitate la celalalt pentru a ne exprima trairile, ca nu mai avem deschiderea necesara sa ii spunem despre noi, despre visurile noastre. Ne complacem in rutina obositor de previzibila si de foarte multe ori pentru ca ni se pare absurd, unii ne revoltam si vrem un nou inceput. Adesea, este dificil ca acel nou inceput sa fie cu aceeasi persoana. Caci, este vorba despre parcugerea unui drum anevoios in care sa transformi familiarul in nou, sa redescoperi ceea ce nu stii sau sa cunosti ceea ce ai ignorat atatia ani. Cere efort si implicare si in aceste vremuri este oarecum desuet sa vrei sa reconstruiesti ceva, sa vrei sa repari sa cauti sens acolo unde pare ca nu mai exista stralucire.

In acelasi timp, alte scenarii contin femei care si-au castigat curajul si forta sa plece de acolo unde vorbim despre prea multe compromisuri, despre lipsa de respect. Daca pana acum ceva ani, separarea era prerogativa barbatilor, iata ca din ce in ce mai mult femeile sunt in contact cu nevoile lor, renunta mai putin la ele in detrimentul unei casatorii prescrise social, insa care se dovedeste a fi limitativa si foarte putin in consens cu autodezvoltarea lor.     

In India antica, a te indragosti inainte de casatorie era vazut drept un act profund iresponsabil si antisocial. In zilele noastre a devenit o misiune obligatorie sa cauti fericirea, iubirea – nimic nu te impiedica, si atunci exista o presiune in sensul de a cauta asta. Cumva, cei care raman si sufera in tacere, dorind sa prezerve o casatorie in care se simt singuri si profund nefericiti, resimt presiunea sociala de a a-si urma visurile, de a trai clipa si de a nu irosi viata intr-o relatie disfunctionala.