Empatia nu inseamna sa toleram comportamente care ne fac rau

Photo by cottonbro on Pexels.com

Poate ca uneori unii dintre noi ne-am aflat in postura ca atasati fiind de o persoana si vazand cum aceasta adopta comportamente distructive si disfunctionale sa incercam dincolo de a le intelege, sa mergem un pic mai departe pana la a le tolera. Poate ca am facut asta din dorinta autentica de a da o noua sansa, de a crede in puterea de reabilitare a oamenilor. Insa, atunci cand comportamentele vizibil deranjante si cu impact asupra noastra, devin repetitive, deja empatia noastra merge dincolo de acceptabil. Oricat am intelege resorturile si motivatiile unei fiinte umane de a se comporta intr-un anumit fel, oricat am incerca de a o ajuta sa se salveze, sa o aducem pe calea asa-zis buna, atunci cand gasim scuze si avem pea multa intelegere, nu dam dovada de empatie. Empatia nu insemana a ne responsabiliza noi pentru comportamentele celuilalt, a ne victimiza sau a-i gasi circumstante care ar putea sa le explice.

Cu siguranta ca si comportamentul sau nu vine din senin, cu siguranta ca exista cisrcumstante si contexte care sa il poata favoriza, declansa, genera – insa, in final, responsabilitatea ramane a celui care adopta acele comportamente. V-ati pus cumva intrebarea de ce anumiti oameni, chiar cu un parcurs similar, adopota in circumstante similare comportamente total diferite? Este vorba despre alegere, responsabilitate, si mai ales personalitatea lor, cu atat mai mult cu cat anumite comportamente au un impact asupra celorlati, ii afecteaza sau ranesc fizic sau emotional.   

Si nu dam dovada de empatie, pentru ca implicit, indiferent de rolul p care il avem in acea dinamica, devenim complici. Suntem cei care toleram, lasam sa se intample anumite comprtamente, le intretinem prin modul in care reactionam la ele. Atunci cand raspundem cu intelegere si toleranta la comportamente care ne lezeaza, nu facem altceva decat sa permitem ca ele sa se perpetueze. A fi empatic inseamna a intelge un anumit comportament, a vedea emotiile si motivatiile din subsidiar si a avea capacitatea de a sti cum sa te raportezi la asta. Cumva, inseamna a privi cu detasare dupa ce ai inteles fenomenul, ai analizat la nivel cognitiv si ai rationat asupra a ceea ce se intampla acolo, putand sa iei atitudine si tot prin intermediul empatiei sa stii cum sa te pozitionezi in acel context.

Empatia reala nu inseamna a fi bun neconditionat, a trai aceleasi emotii la propriu si a intensifica starea celuilalt – ea insemna sa stii cum sa raspunzi in mod adecvat – adica sa gasesti reactia cea mai potrivita si sanatoasa care il echilibreze pe celalalt, dar care nu te destabilizeze pe tine. Cu alte cuvinte, ai puterea sa intelegi cum dinamica a evoluat in acea directie, iti explici fenomenul si ai compasiune pentru celalalt si in acelasi timp ai forta sa te disociezi si sa nu te identifici cu emotia pe care el o traieste. « A te pune in papucii celuilalt » trebuie in esenta sa ramana  un exercitiu imaginativ, adica unul cognitiv, nicidecum nu inseamna o traire a emotiei sale intocmai, altfel interactiunile noastre cu ceilalti ar deveni extrem de consumatoare de energie.

Totusi, daca vrem sa ii ajutam, sa le fim o prezenta benefica in viata lor, e important ca ceea ce noi am realizat prin intermediul empatiei sa le trasnmitem in mod simbolic prin modul in care ne raportam la ei. Uneori este nevoie ca noi sa punem limite ferme sau sa adoptam o atitudine rationala, sa evitam sa le intretinem emotia destabilizatoare. Nu intotdeauna inseamna sa fim ingaduitori, sa le toleram comportamentul, sa le intretinem vaicareala si victimizarea si sa ne afundam odata cu ei.

Chiar daca aceste comportamente ale noastre risca sa fie percepute ca reci, ca extrem de limitative, atat pentru noi cat si pentru ei, dar mai ales pentru dinamica relatiei dintre noi, sunt extrem de necesare si de sanatoase. Ne ajuta sa restabilim relatia, sa ne pozitionam ca adulti si sa evitam dinamicile capcana in care unul este adultul si altul copilul, sau unul este abuzatorul si altul victima. Chiar daca exista o relatie de atasament intre noi, chiar daca tinem foarte mult la celalalt, atunci cand stim clar cine suntem, ce granite avem, de ce avem nevoie si ce ne poate face rau, avem si capacitatea de a  pune limite, fara a ne teme ca il ranim, fara a simti ca mai degraba am accepta sa fim noi cei raniti, sa ne sacrificam. Sacrificiul pe termen lung nu face decat sa ne genereze resentimente, sa transforme sentimentele pozitive in frustrare si ura, sa  afecteze iremediabil relatia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s