De forte multe ori lucrurile nu se intampla de la sine asa cum ne dorim, oamenii nu se autoconving si e nevoie chiar si in cazuri in care ni se pare evident, sa intervenim prin comunicare si negociere. A astepta pasiv ca celalalt sa faca ceva, sa cedeze de la sine, sa vina in intampinarea nevoilor noastre, nu este decat o atitudine infantila care ne predispune la frustrare. Ce facem in cazul in care celalalt nu empatizeaza cu noi, nu intelege nevoile noastre sau asteptarile noastre intra in conflict cu ale lui ? Cum reusim sa restabilim relatia pe pozitii egale, de adulti care comunica, analizeaza si gasesc optiunea cea mai avantajoasa pentru ambii, nerenuntand la nevoile lor dar nici lezandu-l pe celalalt. Ar fi situatia ideala, in care ne-am comporta ca adultii, am renunta la imaginea idilica in care lumea este precum in imaginatia noastra magica si am adopta o atitudine realista.

In esenta, exista trei atitudini pe care le putem adopta in contextul in care este nevoie sa negociem ceva: atitudinea pasiva, atitudinea asertiva si cea agresiva. Daca ne aflam in situatia in care de dragul relatiei cu celalalt sau pentru ca stilul nostru este mai degraba evitant, adoptam o atitudine pasiva, atunci lasam nevoile noastre undeva in background, le uitam practic si le anulam. Suntem in postura copilului care se raporteaza la celalalt ca la un adult de la care asteapata sa ii recunoasca si valideze nevoile, riscand destul de mult sa fie dezamagit.

Atunci cand preferam sa evitam discutia, comunicarea, sa cerem uneori ceea ce meritam sau ceea ce reprezinta dreptul nostru, alegem de fapt sa ne supraresponsabilizam si sa il eliberam pe celalalt. Castigul pe termen scurt este acela sa evitam eventuala tensiune relationala, o discutie poate un pic mai aprinsa si mai inconfortabila, insa pe termen lung ajungem sa ne asumam mai multe responsabilitati, sarcini si sa acumulam frustrari si resentimente. E posibil ca celalalt nici sa nu fi sesizat aceste aspecte in lipsa exprimarii din partea noastra. Ba mai mult el considera ca totul este in regula si mai departe perpetueaza acelasi tipar relational. Ne intrebam atunci cine poarta responsabilitatea in toata aceasta dinamica deloc multumitoare pentru noi? Suntem in masura sa dam vina pe celalalt si sa consideram ca ne-ar fi datorat ceva?

Sa ne intrebam daca inainte de a astepta de la el disponibilitate si receptivitate pentru nevoile noastre, noi insine le-am acordat vreo importanta? Raspunsul este evident: le-am pus cu siguranta pe un plan secundar in favoarea unei linisti temporare. Poate ca fara a fi constienti de efectele atitudinii noastre, insa analizand ne dam seama in ce fel am am comunicat si am pseudo-negociat. E drept ca pentru ca negocia ai nevoie si de incredere in acea relatie, insa ce ne facem, pentru ca in mare parte, tocmai in relatiile in care lipseste increderea e nevoie de mai multa negociere? Ca suntem in cadrul profesional, in relatia de cuplu, in relatia cu mama sau tatal copilului – avem nevoie sa comunicam si sa negociem.

Nu putem intrerupe comunicarea, atat timp cat exista o interdependenta de orice natura si e nevoie sa constientizam acest aspect. De forte multe ori, comunicarea se desfasoara pe un teren conflictual in care este nevoie sa invatam sa gestionam conflictul – atat deschis cat si latent, sa detensionam lucrurile, pentru ca sa putem negocia ulterioir. Avem nevoie in acest context de multa empatie si de constientizarea atat a propriilor emotii cat si a emotiilor celorlalti. Aici avem nevoie sa ne punem in postura lor, sa intelegem punctul lor de vedere si sa vedem in ce masura putem gasi o cale de mijloc. Desi cuvantul « compromis » suna peiorativ, negocierea se refera de multe ori  la asta – dar nu in sensul negativ, ci in sensul in care stim ca va fi aproape imposbil sa obtinem 100%, ci mai degraba gasim alternative si solutii care sa impace ambele parti.

Atunci cand comunicarea dintre cele doua parti devine foarte abrupta si nu se intrevede nicio cale de mijloc, e important ca indiferent daca stilul tau este unul pasiv, sa iti cunosti drepturile si responsabilitatile in acea relatie. Sa intelegi ca exista interdependente si ca fiecare dintre voi va deveni la un moment dat mai colaborativ pentru discutii. Faptul ca uitam de multe ori ca vorbim de relatii intre adulti, care au loc in anumite cadre definite de diverse reguli – ne face sa fim vulnerabili si sa cedeam drepturile noastre. Astfel, ii transmitem celuilalt ca drepturile noastre nu conteaza, ne minimalizam si ii permitem implicit sa ni le incalce. Poate ca uneori e nevoie sa punem niste limite mai ferme, sa fim mai asertivi si sa ne sustinem cu o voce mai clara ceea ce avem nevoie, ceea ce ne dorim, pastrand in acelasi timp respectul pentru celalalt.  

Uneori, daca relatia in care vrem sa negociem este una tensionata, cu multe emotii neclarificate si nevindecate, atunci ne va fi si mai greu sa comunicam. Practic in loc sa avem o abordare clara si rationala, proiectiile noastre si emotiile ne vor perturba, astfel incat de multe ori vom vorbi cu cei din mintea noastra, nu cu persoanele reale. A fi in contact cu realitatea este o conditie esentiala care ne permite sa se conectam la celalalt si la emotiile lui, sa cream acel raport emotional care ne poate ajuta mai departe in comunicare. De aceea, atunci cand incercam sa negociem mai ales aspecte importante legate de viata noastra, cu impact pe termen lung, trebuie sa facem mai intai o verificare a emotiilor noastre, sa intelegem ce simtim si abia apoi sa initiem comunicarea cu celalalt.

Daca relatiile cu ceilalti sunt intr-o dinamica disfucntionala sau daca  nu sunt incheiate din punct de vedere psihologic (in sensul de a fi inteles ceea ce s-a petrecut acolo, de a fi dat un sens si de a merge mai departe), va fi dificil sa existe o negociere eficienta. De aceea mai intai este nevoie sa clarificam aceste aspecte si abia apoi sa discutam de pe pozitii in care fiecare isi asuma rolul de adult. In realitate de putine ori se intampla astfel, ca ambele parti sa fie in acest punct – si atunci e cu atat mai important ca noi sa ne preocupam de starea noastra emotionala si mentala si sa schimbam prin aceasta modul de interactiune cu ceilalti. Chiar daca nu avem niciun control sa ii schimbam pe ei, faptul ca noi ne raportam diferit, ca avem o alta atitudine si alt comportament, ii determina implicit sa raspunda altfel, sa isi schimbe comportamentul la randul lor. Din fericire, avem aceasta parghie care se refera la schimbarea propriei persoane si imediat ce intelegem ca este unica pe care o putem « apasa », incepe sa produca mici schimbari benefice in viata noastra si in relatiile noastre.