Suntem capabili sa discernem intre iubirea libera de constrangeri, de atasamente maladive si nesigure si iubirea care ne hraneste dependenta, obsesia, micile drame care ne invenineaza existenta, dandu-ne falsa iluzie a iubirii, a trairilor intense? Atunci cand ajungem sa iubim liber, dincolo de orice constrangeri, dincolo de conventii si dincolo de nevoile propriii, atunci nu mai asteptam ca celalt sa fie intr-un anume fel, sa ne corespunda cerintelor pe care le-am construit in mintea noastra. Dar mai ales, noi nu mai vrem sa corespundem in niciun fel, sa ne adaptam ci ne permitem sa fim asa cum suntem, dincolo de masti, dincolo de roluri. Nu ne mai dorim sa intram intr-un rol pe care ne imaginam ca celalalt il asteapta pentru ca nu mai asteptam ca prin asta sa obtinem confirmare si validare. Am trecut de punctul in care ne ascundeam vulnerabilitatile, partea indezirabila a personalitatii noastre, din teama ca vom fi respinsi, ca  nu vom fi acceptati sau iubiti.

Cand suntem capabili sa iubim liber, ne acceptam in primul rand pe noi si pe celalalt deopotriva ca oameni cu parti bune si parti asa-zise rele  cu partea puternica, rezilienta si cu partea de vulnerabilitate, cu ranile si traumele ascunse. Incepem sa ne dam seama ca el nu trebuie sa fie ecranul proiectiilor noastre – ca trecutul nostru nu are neaparat o legatura cu el si nu e nevoie sa ne varsam asupra lui dezamagirile si frustrarile. Suntem dintr-o data deschisi la a cunoaste un om nou, avem curiozitatea de a-l descoperi si de a nu pune etichete ori de a proiecta imagini din mintea noastra. Nu mai suntem in defensa, pregatiti sa ripostam uneori chiar la propriile proiectii. Mai degraba suntem precum un copil care vrea sa descopere, sa exploreze, care intelege ca aceasta deschidere meditativa este cea care ne ajuta sa ne conectam cu celalalt intr-un mod autentic. Doar asa ne dam voie sa avem acces la lumea celuilalt – daca avem rabdare si daca avem deschidere catre ea.

De multe ori ne plangem ca celalalt nu se lasa cunoscut, nu este transparent, uitand insa ca noi nu avem de multe ori deschiderea si receptivitatea catre lumea sa, catre modul sau autentic de a fi. De multe ori ne blocam de tabuuri, de prejudecati, aducem in relatia cu celalalt experiente trecute si proiectam emotii trezite de diverse similaritati cu intamplari trecute. Atunci cand inca nu ne sunt clare emotiile noastre, cand nu avem ordine in ganduri si mai ales in experientele trecute, cand nu am inchis bucla, riscam ca aproape orice din interactiunea cu celalalt sa devina un trigger pentru aceste emotii. Astfel,  in loc sa fim curiosi, deschisi sa cunoastem si sa intelegem, incepem sa reactionam, simtim cum « butoanele » noastre interne sunt apasate si adesea o furtuna de emotii este declansata. Avem nevoie sa le tot aducem in prezent pentru ca inca nu le-am inteles, inca nu este clar ce anume s-a intampalt in relatii trecute (cu parteneri, parinti sau alti oameni semnificativi pentru noi).   

Cand iubesti in mod liber, accepti evolutia comuna pana la un punct si atunci cand iti dai seama ca fiecare evolueaza in directia lui, uneori in ritmuri diferite, ai puterea sa il lasi pe celalalt sa isi urmeze drumul. Totodata, intelegi ca si tu ai un drum si nu te transformi in salvatorul lui, atata timp cat vezi ca nu exista disponibilitate pentru schimbare. Accepti ca drumurile voastre s-au intersectat pentru o vreme – timp in care ati evoluat, v-ati dezvoltat, v-ati definit ca identitati, v-ati transformat. Intelegand toate acestea reusesti sa fii recunscator pentru modul in care celalalt a contribuit la devenirea ta si in acelasi timp reusesti sa te desprinzi de atasamentul nesanatos.

Iubirea este orice altceva decat dependenta maladiva, decat a ramane captiv intr-o interactiune stagnanta, in care doar unul inceraca sa se schimbe, sa depuna efort. Cand renuntam la nevoia de celalalt pentru ca noi insine sa ajungem sa ne implinim, sa devenim, sa ne umplem golurile afective, fara a-l impovara pe el pentru asta, abia atunci suntem in punctul in care putem iubi liber si matur. Astfel, interactiunea cu el este o calatorie care ne ajuta sa ne descoperim, sa ne exploram, sa aflam parti din Sine pe care fara acest context nu le-am fi scos la lumina, nu le-am fi activat. La fel se intampla si pentru el – descopera din dinamica interactiunii cu noi, o serie de aspecte care tin de el insusi, i se activeaza o serie de emotii. Relatiile de iubire sunt prin excelenta un context propice pentru dezvoltarea identitara – aflam cum suntem ca femei sau ca barbati, doar in relatii parteneriale si avem nevoie sa stim cum si cine suntem. Atunci cand  am avansat suficient pe acest drum al devenirii, al formarii identitare, suntem intrucatva mai pregatiti sa intram in relatii, sa ne raportam matur, intrucat nu mai avem nevoie de celalalt sa ne valideze si confirme parti din noi. Acum stim cine suntem, ce ne dorim, ce nevoi avem si avem totodata si disponibilitatea sa aflam cine este celalalt si sa apreciem tocmai faptul ca este diferit, sa-l valorizam tocmai pentru ca il vedem ca pe un Sine distinct de al nostru.

Atata vreme cat aceste nivele de diferentiere identitara sunt decorelate, este nefiresc sa ne asteptam la o iubire matura si libera, caci decalajul acesta va duce inevitabil la o dinamica stagnanta la un moment dat. Cel care este inca in proces de diferentiere, de definire, mai are inca nevoie sa isi clarifice si valideze lucruri, sa inteleaga despre el anumite aspecte, in timp ce celalalt astepata o pozitionare matura, de la egal la egal, in care fiecare isi asuma responsabilitatea si un anumit grad de calitate a relatiei. Poate ca asta e cel mai important ca sa putem iubi liber si matur – sa alegem « un celalalt » care rezoneaza cu gradul nostru de dezvoltare identitara si din acel punct sa putem construi pe baza unor valori comune.