In aceste rânduri vreau sa scriu despre ambiguitate, despre incertitudine si despre cum viata se rezuma de multe ori la cum stim sa ne imprietenim cu necunoscutul. Adesea simtim cum cum ne apasă uneori la propriu, incat ne este greu sa ne linistim noaptea și totuși sa stim ca vrem sa mergem mai departe. Ca suntem increzatori in drumul nostru, pe care de multe ori il construim ad-hoc, caci ne lipsesc reperele, ne lipsește vizibilitatea, ne lipseste harta care sa ne spuna ca trebuie sa mergem la stanga sau la dreapta. De foarte multe ori avem nevoie doar de o harta interioara: aceea a valorilor noastre, a ceea ce ne da sens si atunci ceea ce este in exterior, oricat ar fi de neclar si de amorf ar fi, incepe sa prinda contur.

Vedem uneori doar o bezna sau o ceata inecacioasa, nu dibuim nimic dincolo de ea, ci doar in sufletul nostru este o speranta ca vom izbuti sa fim una cu drumul. Incepem incet-incet sa ne dam seama ca drumul se construieste odata cu noi si nu de putine ori parca nu mai stim daca vrem sa mergem inainte sau sa ne croim un altul, daca are vreun sens sau este doar o agitație haotica, o miscare browniana.

Toleranta la ambiguitate este cea care diferentiaza intre persoane reziliente si de succes si oameni care pica fara sa caute sau sa gaseasca forta de a se ridica si de a o lua de la capat.  Intre culturi care s-au reconstruit cu succes de nenumarate ori, regenerandu-se uneori din nimic si culturi care se degradează pentru ca membrii lor nu pot tolera incertitudinea, vor retete gata fabricate, ignorand ca lumea se schimba, vor pasi securizanti si trasee de viata catre succes.
Atunci cand ne confruntam cu probleme pentru care n-avem solutii la indemana, modul în care toleram ambiguitatea este cel care ne ajuta sau ne impiedicasa fim creativi. Iata de ce a accepta ca nu stim ce urmeaza, impredictibilul, chiar si posibilitatea esecului ne ajuta sa construim uneori soluțiile de la zero, sa devenim creatori. 

De altfel, cercetarile arata ca toleranta la ambiguitate coreleaza cu tendinta noastra de a fi mai creativi  (Tegano, 1990), dar mai ales cu disponibilitatea de  lucra intr-un grup, de a face brainstorming si de a gasi noi idei care sa ajute mai departe. Noi cercetari (2018) publicate in Nature Communications au pus in evidenta ca oamenii care tolereaza mai usor ambiguitatea, sunt mult mai cooperanti si colaborativi si au mai mare incredere in ceilalti. Este evident ca acest lucru ne ajuta sa cautam retele de suport, sa cerem si sa oferim ajutor la randul nostru, ceea ce este in sine un comportament rezilient, mai ales in momente de criza cand ambiguitatea este la cote inalte.

Ambiguitatea nu este doar o oportunitate de a construi, caci ea vine la pachet si cu o doza mare de stres, oricata toleranta am avea. Asta pentru ca ne punem problema in ce masura avem resursele necesare pentru a face fata, iar in zilele noastre retelele de social media intensifica gradul de ambiguitate prin aceea ca disemineaza adesea informatii contradictorii, zvonuri si fake news. Fiecare dintre  noi are propria strategie de a face fata ambiguitatii si implicit stresului asociat: unii raspund cu anxietate crescuta, se blocheaza si rumineaza asupra ideilor care ii framanta, altii inteleg ceea ce este in controlul lor, asupra a ceea ce pot actiona si decid sa isi canalizeze energia inspre acolo –  un comportament mult mai constructiv in contexte critice si neclare. Dar cel mai important este ca adesea, cei din urma au si capacitatea de a gasi un sens deasupra lor, de a  crede ca dincolo de haos exista o ordine si mai ales gasesc speranta.   

Un alt studiu interesant este cel care a aratat in urma unui experiement ca a stii ca exista o mica sansa sa primesti un soc electric (in cadrul experiemntului) in comparatie cu certitudinea ca vei primi un soc electric, poate conduce la un grad de stres semnificativ mai inalt in primul caz (De Berker si altii, Computations of uncertainty mediate acute stress responses in humans. Nature Communications, 2016). Daca facem o paralele cu viata reala, ne dam seama ca noi suntem pusi in astfel de contexte foarte frecvent, ceea ce permite asumptia ca viata in sine vine cu un potential foarte mare de a genera stres. De altfel, ceea ce este interesant in concluzia studiului, este  ideea referitoare la cat de multa incertitudine este asociata unui eveniment si nu la cat de puternic, impactant este evenimentul in sine. Implicatia este importanta atat pentur viata personala cat si pentru organizatii. Daca ne dorim ca viata noastra sa fie mai usoara – in sensul de a face fata mai usor la stres, este important sa invatam cum sa toleram incertitudinea, sa cautam sa construim ordine acolo nu exista, in ideea de a ne reduce nivelul de anxietate. Apoi, pentru organizatii este important sa comunice mai mult si mai transparent cu angajatii sau clientii lor pentru a reduce ambiguitatea si implicit nivelul de stres asociat.

Din punct de vedere evolutionist, este explicabil sa fim mai stresati in momente de incertitudine si ambiguitate, in care nu avem un raspuns gata fabricat pe care sa il punem in aplicare. asta ne ajuta sa ne mobilizam sa construim unul, sa fim mai atenti la ceea ce se intampla in afara noastra pentru a intelege lucrurile mai bine. Devine destabilizant atunci cand se asociaza cu un consum foarte mare de energie si in acest context vorbim despre distres (stresul dezadaptativ). Insa o situatia critica, necunoscuta, ambigua, are un mare potential de dezvoltare. Gestionata echilibrat, ea mobilizeaza eustress-ul – stresul pozitiv, care ne ajuta sa ne activam resursele, sa gasim rezolvari, sa invatam noi raspunsuri si sa evoluam.