Pledoarie pentru relatii autentice

Photo by Min An on Pexels.com

De multe ori aud parinti care se intreaba cum sa faca sa aiba o relatie mai deschisa cu copiii lor, cum sa faca sa isi cunoaca mai bine copiii deja deveniti adolescenti. E drept ca nici a le invada lumea interioara nu este o solutie, caci au nevoie din plin de granite si de intimitate, de a-si forma identitiatea si personalitatea. Pe de alta parte, atata vreme cat adultul se va pozitiona mai mereu ca o autoritate de necontestat, posibil punitiva, cu atat mai mult ne putem astepta ca adolescentul sa ii « livreze » acele informatii care sa corespunda asteptarilor. La fel in relatii de cuplu, ne place adesea sa ne construim o imagine ideala a partenerului si apoi sa operam cu ea in diverse contexte si in interactiunile noastre, fara sa trecem dincolo de aceasta bariera, sa cunoastem omul si sa il acceptam cu vulnerabilitatile lui. Traim adesea foarte multi ani in iluzia ca stim ceea ce vrea celalalt, ca il cunoastem indeaproape si cand vedem si alte parti din el sau cand incepe intr-un final sa se exprime deschis, aproape ca traim un soc – nu este omul pe care noi il cunoastem, sau mai bine spus pe care am vrut sau ne-am permis sa il cunoastem.

Poate ne vine in minte o interactiune in care nu ne-am permis sa fim noi insine, sa ne manifestam asa cum simteam, din teama ca il vom dezamagi pe celalat, ca nu vom fi acceptati, ca vom genera o reactie pe care nu ne-o doream. Intr-o astfel de interactiune, mesajele noastre sunt atenuate si diluate, atunci cand noi suntem prea politicosi, prea formali, prea rusinati sau cand ne simtim jenati de situatie sau vrem sa ne conformam si sa ne comportam cu deferenta in fata autoritatii. Adesea, in astfel de conditii ceea ce ne lipseste este fermitatea si puterea de a transmite mai departe ideea care vrem sa ajunga la interlocutorul nostru.

Exista si contexte sau interactiuni in care a atenua mesajele prin politete este foarte adecvat, insa intr-o situatie critica sau in relatii personale, nu ar trebui sa ne mai impiedicam de politete, caci e posibil sa avem chiar efectul contrar – sa nu ajunga nimic din ceea ce vrem sa transmitem, desi este realmente esential sa transmitem acel mesaj. Cu atat mai mult este important daca vorbim de o relatie pe termen lung (personala sau profesionala) sa existe deschidere si incredere.  « To speak up » inseamna adesea a spune lucrurilor pe nume, a ne afirma si de multe ori ceea ce ne impiedica este ca ne raportam la ceilalti ca la autoritati absolute, infailibile – fara sa ne dam seama ca prin asta riscam sa nu exprimam idei valoaroase, riscam sa ii privam pe ceilalti (chiar daca ii vedem ca pe niste autoritati) de  contributia noastra extrem de utila si de valoroasa sau de un acces autentic la lumea noastra interioara. Ceea ce le « livram » atunci cand le recunoastem si validam autoritatea, este doar complianta care nu aduce de cele mai multe ori valoare sau profunzime relatiei. Reusim cel mult sa le “atingem” orgoliul si sa le crestem temporar stima de sine, ceea ce in situatiile critice si urgente nu este deloc o prioritate.

Atunci cand intr-o interactiune, unul dintre participanti pune Ego-ul in fata, ceea ce riscam este sa avem doar o confirmare si validare a Ego-ului si mai ales riscam sa pierdem detalii foarte importante despre o activitate critica, despre urmari care ne pot afecta, riscam sa pierdem autenticitatea. Daca multi dintre noi am renunta un pic mai mult la Ego, am castiga adesea informatii valoroase de la ceilalti, caci acestia nu s-ar teme sa fie asertivi in fata noastra, nu s-ar teme sa nu cumva ne raneasca Ego-ul. La fel in relatiile noastre personale – parteneriale sau parentale, atunci cand celalalt ne pune pe un piedestal, cand se raporteaza la noi ca la o autoritate dintr-un anumit punct de vedere, riscam sa primim adesea doar raspunsuri dezirabile, ceea ce ne place sa auzim si ceea ce ne-am dori sa fie realitatea.    

A renunta la formalism si la aparenta in viata personala, profesioanala si in business, ne ajuta sa ne formam perceptii mai acurate, sa luam decizii mai bune, sa ne ajustam continuu si sa fim mai in contact cu realitatea asa cum este ea – fie ca ne place, fie ca nu. Oare in ce fel ne-ar putea ajuta imaginea unei realitati idealizate, mistificate, trunchiate? Pe moment ne scuteste de disconfortul emotional pe care poate nu stim cum sa ni-l gestionam sau la care nu stim cum sa reactionam, ce comportamente sa adoptam. Negarea este adesea cel mai frecvent mecanism – selectam adesea din discursul si din comportamentul celorlati sau din evenimentele care ni se intampla ceea ce este compatibil cu capacitatea noastra emotionala de a face fata.

Daca nu suntem pregatiti pentru a accepta ceva, prin negare nu ii permitem adesea sa se manifeste, sa existe si implicit cenzuram si exprimarea celorlalti. Atunci cand ne facem ca ceva nu exista, ceilalti raspund la aceasta prin aceea ca tendinta lor este sa diminueze si minimalizeze informatia, sa nege si ei la randul lor prin mdul in care se manifesta si se exprima. Sapam astfel intre noi o « prapastie » care se adanceste pe zi ce trece, ajungand sa nu ne mai recunoastem, sa nu mai putem sa ne conectam la niciun nivel, sa ne pierdem increderea intr-un final.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s