Malcolm Gladwell scria ca o echipa este atat de buna, puternica, pe cat de puternic este cel mai slab membru din ea. Facand o paralela cu criza COVID, am putea spune ca e si aceasta inca un argument care a arata faptul ca suntem atat de interconectati, de interdependenti. Societatea in sine (un fel de echipa mai mare) este un joc de echipa, in care nu stim adesea sa fim colaborativi si sa cooperam pentru binele comun. Mai degraba tindem sa fim agresivi, competitivi, fara a ne da seama ca asta este de cele mai multe ori in dezavantajul nostru. Acum, cand pare ca suntem pe  final de criza sanitara, dupa un an si mai bine, timp in care am fost suprasolictiati si afectati toti intr-o oarecare masura la nivel fizic sau emotional, putem cumva sa extragem si cateva lectii din ceea ce am trait.

Cu siguranta ultima perioada care a trecut nu a fost una usoara si cu siguranta ne-a revelat multe despre noi insine si despre ceilalti. Am avut ocazia sa ne vedem pe noi insine intr-un context cu totul atipic, de criza si de neprevazut. Totodata, am avut ocazia sa ii vedem pe ceilalti in conditii neobisnuite. Dincolo de banal si de cotidian, acest context critic a revelat ceea ce este important si esential. Nu putini sunt cei care au avut momente de revelatie pura in care si-au dat seama ce este important pentru ei in aceasta viata, pe ce drum vor sa fie sau cumva s-au trezit la ralitatea dura care este departe de gandirea magica ce ne iluzioneaza adesea.

Tot auzim ca multa lume si-a dat seama ca vrea sa faca lucruri cu mai mult sens, ca s-a reintors la ceea ce este esential. Dincolo de toate aceste texte motivationale care au si un sambure de adevar, este bine totusi sa fim realisti si critici (in sensul de a avea gandire critica) si de a intelege ca de fapt, ultimul an jumatatea a venit cu multe lectii dure si foarte putine lucruri inaltatoare si elevatoare pentru constiinta noastra – in mod direct. Avem impresia total gresita ca inaltarea spirituala vine cu norisori si inimioare roz, cu unicorni si curcubee. Din pacate sau din fericire, in aceasta perioada am invatat cu totii ca putem pierde intr-o clipa lucruri nepretuite – ca relatii, libertati pe care le consideram un dat, ca oamenii pot pleca de langa noi si ca de fapt suntem foarte singuri – fiecare in celula sa. Am invatat cu totii lectia dura ca putem sa traim cu mult mai putin – in toate planurile – si totusi sa gasim un sens si sa aflam moduri alternative de a exista si de a functiona. Ca desi de foarte multe ori am crezut ca suntem la limita puterilor noastre fizice si psihice, aceasta criza ne-a invatat sau ne-a pus in contextul de a gasi solutii, de a ne depasi limitele.   

Revenind putin la ceea ce Malcolm Gladwell spunea, intr-adevar este total inutil si fara finalitate, daca noi in mod singular facem lucrurile intr-un anumit fel, sau poate ca doar intr-un cerc restrans – bula noastra, daca majoritatea procedeaza in mod diferit. Oricat incercam sa facem abstractie de marea masa, sa credem ca putem sa ne izolam de efectele comportamentelor sale,  din pacate, ne afecteaza, si de multe ori intr-un mod foarte direct si imediat. Iata de ce nu prea functioneaza zicala « ce nu stiu, nu ma doare », caci  ceea ce nu stim, incepe sa ne afecteze si am face bine adesea sa ne  gandim mai profund la lumea in care traim, la oamenii care ne inconjoara – si nu vorbesc doar de proximitate, ci chiar si la nivel social. Poate si asta explica si fenomenul migratiei – pentru ca pentru unii dintre noi care ne-am dorit o viata civilizata, in care am cnstruit o cariera, am studiat si am luptat pentru a ne crea o lume asa cum ne dorim, chiar si in Romania. A devenit insa insuficient sa facem abstractie de ceea ce este in jurul nostru la nivel social. Mecanismul negarii nu ne mai ajuta.

Nu mai este suficient sa ne protejam in bula noastra, in cercul nosru de prieteni care impartasesc aceleasi valori. Vrand-nevrand, celelalte cercuri sociale, care inconjoara cercul nostru intim – oricat de periferice ar fi, ne influenteaza din ce in ce mai mult. Ne punem adesea intrebarea – cei care inca nu suferim de neajutorare invatata si de lipsa de speranta –  cum am putea sa contribuim noi pentru a schimba ceva in societatea aceasta in care parem niste intrusi prin valorile pe care le impartasim? Mai exista vreo speranta de schimbare sau singura cale este de a iesi din sistem si de a cauta alte medii?