Despre placere, cu luciditate

Photo by Markus Spiske temporausch.com on Pexels.com

Oare faptul ca totul este mult mai accesibil, mai rapid si mai usor de obtinut in zilele noastre contribuie intr-un fel la starea de fericire pe care o avem ? Traim intr-o societate care tinde spre minimizarea efortului, oferirea de bunuri just in time, livrari a doua zi, comenzi la doar un click distanta si totusi nu putini resimtim vidul interioir si lipsa de sens….

Nu putem nega starea de confort in care traim fara insa a uita de cotidianul in care ne ducem zilele – suntem int-o rotita care se misca incontinuu, fara neaparat sa avanseze in vreo directie si sa deschida vreun orizont, dincolo de recompensele materiale si de confortul care ne trasnforma adesea in hedonisti.

Dar placerea acesta atat de accesibila si confortul senzorial  tangibile  la un click distanta, se dovedesc a fi de departe insuficiente pentru cautarile noastre interioare. Independent de nivelul de autoconstientizare, chiar si pentru cei mai putini introspectivi si constienti de nevoile mai profunde, am remarcat ca toate acestea sunt doar un trigger pentru a amplifica si mai mult golul.

Facand un exercitiu mental, ma intreb daca totul este pur hazard, intamplator, fara sens si fara logica, nu cumva ar fi mai bine sa profitam de tot ceea ce intensifica nivelul de dopamina si sa ne crestem senzatiile de toate felurile pana la un paroxism care poate ne dezvaluie vreo surpriza neasteptata?

Inseamna fericirea sa nu simti durere, disconfort ? Putem echivala viata asta consumerista cu o viata fericita, oare ? Si mai ales, are sens sa ne punem intrebari despre incotro merge lumea aceasta sau mai degraba sa ne punem intrebari despre noi insine ? Si fericirea, starea de bine, lipsa durerii si prezenta placerii de orice natura sunt in sine bune ?

Atata vreme cat sutem prinsi in « capcana hamsterului » care merge in gol sau apasa pedala pentru a primi recompensa, care nu vede dincolo de cusca, ramanem cu o sete permanenta de dopamina care se intensifica de la o zi la alta si care adanceste golul si lipa de sens. Cum sa afli cine esti tu, care iti sunt limitele si cum sa te construiesti pe tine ? Nu mai avem parte de drumuri initiatice, de descoperiri identitare pentru ca totul este prefabricat, semipreparat si luam de-a gata identitati false, pe care ni le apropriem, tentati fiind de confortul care se intrezareste.

Eudaimonia – fericirea buna, despre care vorbea Aristotel, devine imposibila intr-o societate care iti ofera pe tava si care te alimenteaza fara sa te lase sa iti prepari singur « hrana », sa cauti sens si in ceea ce este dificil si problematic. Si totusi ramane intrebarea : ce preferam – o viata confortabila, easy going,  sau una cu sens pe care sa il construim si descoperim singuri adeseori ?