Coronavirus ne-a furat vacantele! Si asta ne irita la culme

Photo by Riccardo Bresciani on Pexels.com

Nu doar ca am stat cateva luni inchisi in case si ca iesim cu masti pe strada si in spatii publice inchise. Mai mult decat atat, dupa ani de libertate si de hoinareala prin lumea larga, iata ca a venit momentul sa alegem dintr-o gama foarte restransa de vacante. Planurile ni s–au dat peste cap, nu mai putem visa la plaje insorite pe alt continent, ba mai mult, pentru multe dintre destinatii vom putea pleca doar cu un certificat medical care sa ateste ca nu suntem infectati sau ne vom intoarce si vom intra direct in autoizolare. Toate acestea ne frustreaza si ne fac sa reactionam, sa fim iritati.

Pana nu demult libertatea de miscare si de circulatie era un drept fundamental, implicit si ne este greu sa intelegem toate restrictiile care ne limiteaza sa visam, sa avem iluzia libertatii de altadata. Cu toate acestea, exista exceptia cand libertatea de miscare este limitata pentru a preintampina alte efecte, cum ar fi raspandirea bolilor. Poate ca ceea ce ne face sa acceptam mai greu aceste limitari, pe care nu le gasim rezonabile, este faptul ca lucrurile sunt ambigue – nimic nu este foarte clar si evident in ceea ce priveste coronavirusul. Medicii si cercetatorii, organismele internationale si autoritatile se contrazic si dau dovada de incoerenta, de lisa de planuri si strategie. Aceasa nu face decat sa ne creeze si mai multa confuzie si creasca sentimentul ca suntem adesea intr-un univers kafkian.  

Vacanta nu este un lux, ci a devenit o necesitate fara de care nu putem sa ne imaginam viata. Avem dreptul la minimum 21 de zile lucratoare de concediu pe an in Romania, si adesea acestea sunt insuficiente pentru a ne restabili sanatatea mentala, starea de bine, pentru a sterge stresul acumulat de-a lungul lunilor de munca intensa. Cu atat mai mult, ni se pare firesc ca dupa carantina, deprivare de contacte sociale, de natura, de aer, sa putem sa ne bucuram de ceea ce consideram normalitate. Sa putem sa beneficem de o mica escapada care sa ne regenereze rezervele de energie, sa ne reactiveze motivatiile, sa ne confirme vitalitatea care ne-a lipsit in izolare.  

Suntem nevoiti sa redescoperim optiuni care pana mai ieri erau ignorate total. O drumetie pe munte sau o saptamana la tara la o pensiune, sau la casa bunicii au devenit acum vacanta mult visata – caci toti resimtim un dor de duca, ne dorim sa evadam putin din stres si frica, sa simtim ca traim si nu doar vegetam si suntem intr-o expectativa a unei minuni care nu mai apare. Am inceput sa ne obisnuim cu ideea ca acest virus o sa faca parte din viata noastra, va trebui sa il gestionam cum putem mai bine si o mare parte dintre noi nu am renuntat sa traim, nu vrem sa credem in distopia care aproape ca se instalase. Mintea noastra, dar mai ales sufletul nostru refuza sa perpetueze psihoza in masa – suntem constienti ca e nevoie sa nu ne asumam riscuri hazardate, sa respectam niste reguli, sa ne luam niste masuri de precautie, insa am devenit din ce in ce mai constienti si ca a ne inchide in casa este de departe cea mai putin rezonabila actiune.  

Si poate cea mai buna strategie este aceea de a continua, de a fi activi – a nu se intelege irationali si hazardati. Dar tocmai in acest context ambiguu, frustrant, care a adus pierderi pe toate planurile, citatul lui Churchill este cel mai bun reper. Astfel, daca ne simtim in iad, cel mai intelept lucru este sa continuam sa mergem, sa nu ne oprim, sa nu stagnam. Aceasta pandemie ne-a pietrificat pe multi in plina faza, am ajuns sa intram intr-un soi de amortire, avand in subconstient asteptarea unei minuni care ne va trezi la viata, la vechiul normal. Daca asteptam ca asta sa se instaleze printr-un miracol, este o asteptare total nerealista si ne va predispune la si mai multa frustrare si dezamagire. Tocmai de aceea, a intelege ca totate acele planuri de vacanta, perfect realizabile acum cateva luni, trebuie sa fie ajustate. Sa invatam sa ne bucuram de ceea ce avem aproape, accesibil – sa redescoperim farmecul unor locuri la care nu ne-am fi gandit si sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem.