Cum sa fii multumit vindecandu-te de dependenta de munca

Photo by Ketut Subiyanto on Pexels.com

Paradoxal, cei care au succes intr-un domeniu nu sunt cei care sunt coplesiti de munca lor, mereu cu sentimentul ca sunt ocupati, blocati in taskuri interminabile, nedandu-si voie sa isi ia vreo vancanta. Daca si tu ai trecut prin experienta in care ai simtiti ca munca nu se mai termina, ca nu vezi niciun progres, ci resimti doar presiunea sa depui mai mult efort, sa faci mai mult, cu siguranta te-ai aflat sau te afli intr-un tipar workaholic. Atat timp cat munca este vazuta ca un sacrificiu, ca o alegere care te frustreaza in loc sa te incarce de energie, sa te implineasca, poti vedea in asta un prim semn al burnout-ului sau un  indicator al faptului ca alegerea ta nu este in consens cu motivatia ta intrinseca.

Calitatea muncii noastre este adesea influentata de nivelul de energie creativa pe care il avem in rezervorul « bateriilor interioare » si atunci cand acestea sunt goale, rezultatele muncii sunt departe de a fi creative, ci mai degraba un aspuns reactiv, robotic. Asta nu ne aduce nicio satisfactie, ci frustrare, neimplinire si dezamagire. Avem nevoie sa ne umplem “paharul” de energie, sa recunoastem ca relaxarea este un mijloc prin care putem debloca motivatia interioara.

In mod paradoxal, atunci cand lucram la un proiect important pentru noi, avem tendinta sa ne punem viata « on hold », sperand cumva ca aceasta ne va permite sa directionam un focus mai mare catre acest proiect. Sa fim acolo trup si suflet, dedicati in totalitate, pasionati. Nimic mai disfunctional, decat a-ti directiona intreaga atentie intr-o directie si a-ti limita alternativele. Cercetarile arata ca cei care reusesc sa duca la bun sfarsit un proiect, fara sa il amane, sunt cei care isi fac timp pentru activitati recreative, au un cerc de prieteni, acorda importanta si altor laturi ale vietii lor. Aceasta le confera energia si motivatia sa investeasca saptamanal suficiente ore de calitate pentru a lucra la proiectul lor si a fi prezenti acolo, nu doar sa se straduiasca sa il finalizeze. 

Cand suntem « low battery » pentru ca ne-am suprasolicitat, tragem de noi, ne intindem limitele la maximum doar crezand ca aceasta este singura cale sa facem o treaba de calitate si sa ajungem la rezultatul dorit, nu facem altceva decat sa ne abuzam pe noi insine. Deja nu mai vorbim de pasiune, de a fi intr-un flow ci mai degraba de o autoflagelare vecina cu abuzul, care ne secatuieste de toata energia ramasa.

Si atunci ne punem problema cum sa reusim sa mentinem un ritm constant, sa dam dovada de consistenta, stiind ca in mare parte acesta este factorul principal care ne asigura succesul. Oare consecventa intr-o anume directie este incompatibila cu a ne lua din cand in cand o pauza, cu a impleti printre dedicarea pentru un proiect si anumite activitati recreative, care ne recompenseaza, ne ajuta sa ne regeneram energia de care avem atata nevoie? Dimpotriva, se pare ca studiile arata ca cei care reusesc sa aiba si alte preocupari dincolo de cele profesionale, sa optimizeze calitatea relatiilor semnificative din viata lor, reusesc sa fie mult mai rezilienti, sa dea dovada de consecventa, sa se concentreze mult mai bine la ceea ce au de facut. Pentru ca acele activitati si a investi in relatiile importante pentru ei, devin o sursa esentiala de energie si de motivatie pentru a finaliza ceea ce si-au propus.   

Nu e nimic rau in a fi investiti in munca noastra, intrucat aceasta este o latura importanta care ne defineste destul de mult, de care avem nevoie ca sa evoluam. Atunci insa cand aceasta latura ne invalideaza si isi pierde efectele benefice, e nevoie sa ne acordam mai multa atentie, sa ne punem intrebari si sa coboram putin in forul nostru interior ca sa descoperim cumva de ce fugim ascunzandu-ne in munca. Adesea este vorba despre insecuritati si vulnerabilitati pe care le gestionam prin a investi mai mult efort in munca. Acesta este cel care ne da pe termen mediu sentimentul sigurantei, ne creeaza un confort si ne tine departe de temerile si insecuritatile pe care le avem. Pe termen lung, a petrece mai mult timp in munca nu face decat sa ne destabilizeze si mai mult, sa ne amplifice insecuritatile infantile. Pana la urma nu putem fugi la infinit de noi insine si suntem pusi in final sa stam fata in fata cu partea care nu ne place, cu ceea ce respingem sau incercam sa acoperim prin strategii cum este workaholism-ul. De aceea o vindecare de workaholism presupune sa ne vindecam mai intai alte dependente si vulnerabilitati mai profunde, sa le intelegem si sa le acceptam.