« A te multumi cu putin » – ce e atat de indezirabil in aceasta filosofie?

Photo by Karolina Grabowska on Pexels.com

Exista multe acceptiuni referitoare la filosofia lui « a te multumi cu putin » si de multe ori o asociem cu o atitudine autolimitativa, care ne predispune la esec, la a fi victime.  Exista si aceasta fateta a monedei cu siguranta si nu despre asta as vrea sa vorbesc in acest articol. Dupa ce de prea multe ori auzim sa nu ne multumim cu putin, sa vrem si una si alta, sa bifam check-listul asteptarilor sociale si conventionale fara a ne intreba daca avem nevoie de ele, cand vine vorba de a accepta mai putin, traim nu de multe ori o adevarata drama. Pentru ca nu am stiut sa stam niciodata cu noi insine si sa ne uitam daca toate lucrurile pe care le cautam, oamenii cu care vrem sa relationam, statutul la care visam – sunt in acord cu noi insine sau doar imperative exterioare.

Si fara sa ne dam seama, tocmai filosofia de tipul « vreau mai mult » este cea care ne creeaza false asteptari, ne predispune la esec. Atunci cand ne dorim ceva grandios, uitam sa disecam acel scop maret in pasi mai mici, sa facem un plan din aproape in aproape. Mai degraba incepem sa canalizam energie cat de multa, ne grabim sa ajungem in punctul terminus, fara a ne da seama ca energia trebuie sa fie dozata corespunzator astfel incat sa ne ajunga tot drumul. Nu foarte tarziu, asteptarile noastre sunt infirmate de realitatea care ne dovedeste contrariul.

De cate ori v-ati propus un scop pe termen lung si ati asumat ca e nevoie de o investitie constanta de efort, de atentie, de grija si ca asta va deveni un fel de life style, pentru ca nu se poate sa obtinem totul de azi pe maine? Cand peisajul se schimba brusc si e nevoie sa ne adaptam la putin, sa gasim multumire si satisfactie in lucrurile marunte, insignifiante, ne dam seama cat de mult conteaza « a te multumi cu putin ».

Ne plac oamenii ambitiosi, care cauta mereu ceva, care nu se lasa batuti, aparent cu o filosofie de invingator. Este modelul pe care societatea occidentala il valorizeaza, il promoveaza si catre care aspiram toti deopotriva. Uitam insa aspecte importante: acest model nu vorbeste deloc despre cautarea sensului, despre starea de bine, despre echilibru interior. E ca si cand individul cu nevoile lui este uitat si el joaca doar un rol in care are misiunea de a atinge targeturi, de a intra intr-un « pat al lui Procust » pentru ca normele sociale sa ii acorde un statut, sa ii confere prestigiu si apreciere sociala.

Atunci cand ne cream asteptari in raport cu o situatie, un obiectiv sau o persoana cu care interactionam si relationam, riscam destul de mult sa ne cream un scenariu mental care ne predispune la frustrare si dezamagire, daca acest scenariu ramane imuabil in mintea noastra. Ne atasam de asteptari, ne agatam de ele ca si cand ar fi singurele noastre repere si atunci cand realitatea nu le confirma, din diverse cauze, traim adesea sentimente de furie si descurajare, ne simtim fara control. Avem senzatia ca totul depinde noi, de comportamentul nostru – ne simtim in rolul unui mic demiurg care creeaza lumea. Aceasta vanitate legata de atotputernicie si control absolute ne face sa nu putem accepta ca lumea se schimba, ca trecem uneori si prin momente dificile si crize.

Nu stim cum sa ne reinventam si reconstruim, pentru ca in scenariul nostru mental avem doar un model in ceea ce priveste viata noastra si rolul pe care il avem de jucat. Ne-am atasat de o identitate si ne e greu sa ne flexibilizam, sa acceptam ca poate descoperim despre noi insine noi aspecte, laturi, care altfel ar fi ramas latente, ingropate intr-o zona potentiala. Fara a stereotipiza, as putea identifica doua categorii de oameni: cei care raman impietriti intr-o realitate imaginara, dar care s-a evaporat de mult timp si oamenii care se adapteaza, se reconstruiesc, arata deschidere si flexibilitate in fata vietii si invata continuu. Raspunsul referitor la starea lor de bine si de implinire, cred ca il intuiti si singuri.

Este uneori atat de evident ca doar daca aratam deschidere si curiozitate catre ceea ce vine nou in viata noastra, catre schimbare, vom reusi sa fim bine cu noi insine! Totusi, adesea exista zone de blocaj interior care nu ne lasa sa descoperim noua realitate, care ne pastreaza intr-o loialitate absurda pentru realitati demult apuse, crezand ca altfel vom ajunge sa « ne multumim cu putin ». Pe termen scurt poate asa si este – vom avea mult mai putin, vom cobora adesea sub zero in multe planuri ale vietii noastre, insa tocmai asta ne va determina sa ne descoperim, sa ne construim pe noi insine mereu si mereu si sa putem evolua.       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s