Cred ca toti am ajuns macar o data in viata in situatia in care sa simtim ca nu mai putem. Ca nu mai putem continua o relatie, o situatie, ca suntem cumva coplesiti de responsabilitati. Poate ca tendinta unora dintre noi este sa fugim, sa lasam totul balta, sa credem ca daca incepem un alt proiect, o alta relatie sau un alt job, lucrurile vor fi minunate, vom zburda de fericire ca am intalnit idealul. Sau poate ca dimpotriva, stam acolo pana cand ne abrutizam, ne luptam cu morile de vant, doar-doar vom schimba lucrurile in mai bine, caci avem credinta cumva ca totul depinde de noi si totul este posibil. Ambele exemple sunt extreme de pe acelasi continuum, fatete ale aceleiasi monede – ambele iluzorii si lipsite de contact cu realitatea. Adesea atunci cand ajungem intr-o situatie in care simtim ca nu mai putem, e important sa ne dam seama ca noi am facut cumva sa ajungem acolo prin alegerile pe care le-am facut pana atunci. Fie ca suntem supraaglomerati, epuizati, dezamagiti sau simtim ca suntem la limita, e important sa ne dam seama ca noi am fost arhitectii acestei stari de fapt sau acestei stari mentale. Ce avem de facut ca sa ne ie mai bine ?

Sa luam distanta astfel incat sa intelegem mai bine ce se intampla cu noi

Primul pas pe care e nevoie sa il facem este sa punem stop si sa luam un pic distanta fata de acea stare – de multe ori aceasta este cea mai mare provocare: sa iesim din acel iures continuu, sa ne permitem sa reflectam asupra lucrurilor. Cand suntem in in mijlocul lor pare ca ne-am pierdut controlul, ca activitatile sau interactiunile cu oamenii aceia sunt cele care ne conduc pe noi, ne controleaza. In functie de natura profesiei noastre sau de etapa pe care o traversam, de prezenta unei crize sau de absenta ei, a unei traume sau boli, noi suntem mai mult sua mai putin predispusi la burnout, epuizare si chiar depresie. La ce ne ajuta sa ne uitam din afara la ceea ce se intampla? Atunci cand privim din afara vedem dinamica nu doar efectele a ceva sau ale cuiva asupra noastra. Ne uitam ca la un film care ruleaza in fata ochilor nostri, intelegem mai bine in ce fel noi contribuim si intretinem toata dinamica, vedem cum evolueaza lucrurile si suntem capabili sa analizam, sa gasim explicatii, sa vedem unde anume putem schimba ceva in comportamentul nostru. Uneori avem nevoie de o disociere de starea de fapt, de contextul in care ne aflam pentru a privi mult mai obiectiv si pentru a ne intelege emotiile asupra carora pare ca nu avem control. Adesea este dificil sa facem asta de unii singuri, cu atat mai mult cu cat nu suntem antrenati in acest exercitiu mental. De aceea, indicat este ca cineva sa ne  « insoteasca » si sa ne ghideze in tot acest proces mental.

Sa toleram starea de disconfort care apare

A constientiza si intelege ceea ce se petrece in acel context in care suntem implicati (de natura profesionala sau personala)  este un prim pas necesar, insa nu si suficient. Cu siguranta odata ce am constientizat ceea ce se intampla cu noi, ne trece prin minte cum ar fi sa schimbam ceva, sau dimpotriva avem gaduri limitative ca lucrurile nu se vor schimba, ca nu avem alegerea mai departe ci suntem blocati in acel cerc vicios. In aceasta etapa traim o stare de puternic disconfort – pe de o parte situatia ne nemultumeste, ne creaza frustrare, iar pe de alta parte ne dam seamam ca e nevoie de o schimbare. Se creeaza cu siguranta o stare de tensiune pe care e nevoie sa o toleram si gestionam, sa scoatem ce este mai bun din ea si sa o folosim in favoarea noastra. In cazul in care fugim din aceasta stare de disconfort, ne intoarcem la vechile tipare de comportament, schimbarea este departe de noi si ne va fi foarte greu sa o punem in aplicare.  

Sa ne uitam la gandurile si credintele noastre

Dincolo de aceasta stare de disconfort si tensiune, care ne scoate din tiparele noastre habituale, dincolo de emotiile pe care ni le genereaza, e nevoie sa tinem cont mai ales de credintele noastre disfucntionale si irationale, limitative: de multe ori traim in minte cu o anumita imagine a lucrurilor, ne impaginam ca ele pot fi doar intr-un anumit fel. Nu concepem alternative, forme noi de existenta, contexte noi. Toate acestea ne autolimiteaza, ne scad responsabilitatea si autonomia si ne cresc gradul de dependenta emotioanala fata de o situatie, context, persoana. De aceea avem nevoie sa ne provocam aceste ganduri irationale, sa le demistificam, sa vedem in ce masura ele se bazeaza pe un fundament sau de fapt au la baza frici, temeri, anxietati.    

Sa incepem sa exploram noi moduri de actiune si interactiune

Schimbarea se produce doar in momentul in care actionam, testam in realitate ceea ce mintea noastra a proiectat. Chiar daca este vorba la inceput de schimbari minore, fara impact, introducandu-le in viata noastra, schimbam intr-o oarecare masura tiparul blocant care ne-a dus in punctul in care sa spunem “nu mai pot”. La inceput nu vom vedea efectele benefice, ba dimpotriva, vom resimti un disconfort pentru ca e nevoie sa depunem efort, sa iesim din rutine. E nevoie sa muncim cu noi insine si sa trecem de acest prag, sa ne reconfiguram stilul de viata, interactiunile, interesele si preocuparile si incet-incet vom vedea efectele asteptate. Doar actionand, vom fi in postura de a vedea daca este benefic sau nu pentru noi, vom putea sa ne ajustam in continuare comportamentul. Doar actionand ne vom da seama daca ne dorim mai departe sa continuam acea relatie, proiect sau job, daca ne dorim o pauza, daca vrem sa schimbam ceva acolo (in mare parte fiind vorba despre a schimba ceva la noi). Avem nevoie de tot acest proces ca sa fim impacati ca e  o situatie careia vrem sa ii punem punct si sa o luam de la capat cu un nou inceput sau ne dam seama ca ne dorim sa construim in continuare, insa intr-un mod mai sanatos si mai benefic pentru noi.