Adesea ne identificam atat de mult cu starile si emotiile noastre, incat incepem sa credem ca noi suntem doar acele stari. Uitam ca in noi se afla atatea laturi si atatea parti – unele lasate in umbra, latente, altele adormite si amortite pentru moment si totusi noi nu putem fi decat aceste fatete. Se activeaza rand pe rand, pentru ca ceva din afara le trezeste la viata si le face sa iasa – fie suntem tristi, furiosi, suparati – insa undeva inauntrul nostru stim cu certitudine ca noi nu putem fi tristetea sau furia noastra – noi suntem mai mult de atat. Si ca sa ne imprietenim cu aceste stari dar mai ales sa vedem ce e dincolo de ele, avem nevoie sa le vedem de la distanta, sa ne separam de ele si sa le intelegem in toata profunzime lor – fara a le judeca si categoriza, fara critica.

Atunci cand contextul devine dificil, imprevizibil, cand ne solicita mai mult decat credem ca am putea sa facem fata, cand ne impinge limitele, incepem uneori sa privim lucrurile distorsionat. Emotiile noastre  ne fac adesea sa nu mai vedem lucrurile clar, desi dupa ce le depasim ne dam seama ca noi suntem mai mult decat aceste emotii. Reusim intrucatva sa le transcendem, sa trecem intr-o stare de martor si sa ne vedem din afara, intelegandu-le si explicandu-ni-le. Este poate singura stare care ne ajuta sa ne autodepasim, sa nu ne identificam cu starile tranzitorii si sa accedem la o energie profunda – aceea a Sinelui nostru. Atunci cand credem ca noi suntem una cu furia, tristetea sau dezamagirea noastra, nu facem decat sa ne lasam prada acestor stari, sa fim una cu ele. Identificarea cu starile noastre sau cu starile altcuiva este cea care ne face sa fim vulnerabili. In timp ce detasarea de ele – nu in sensul negativ, de disociere, ci in sensul de a le accepta, de a le lasa sa fie si de a intelege ca sunt trecatoare –  este cea care ne permite o mai mare obiectivitate in percepeea realitatii si comportamente mult mai rationale si mai echilibrate. 

Este nerealist sa asteptam de la noi sa functionam intr-un mod meditativ in viata cotidiana, caci asta cere de foarte multe ori sa avem capacitatea de a nu reactiona la ceea ce se intampla, de a nu controla – ci mai degrabaa de accepta, intelege si a alege in mod constient cum anume ne pozitionam fata de ceea ce se intampla si ceea ce percepem. Atunci cand incepem sa practicam aceasta forma de constiinta inalta, noi renuntam la a fi centrati pe noi isnine, iesim din noi in sensul bun al cuvantului, reusim sa ne intelegem mai bine comportamentele si atitudinile si sa ii intelegem si pe ceilalti.  Capatam o constiinta de sine mai buna si totodata ne extindem constiinta legat de ceea ne inconjoara, fiind capacbili de un grad mai mare de empatie si intelegere fata de ceilalti si totodata fata de noi insine.

Oricat de abstract si de lipsit de conexiune cu realitatea ar parea, faptul de a ne extinde constiinta inseamna in mod concret a accepta ca ceilalti sunt diferiti, ca se comporta diferit de noi si a gasi explicatii si intelegere pentru asta. Totodata, asta ne permite sa stim cum sa ne pozitionam fata de ei, cum sa relationam si sa comunicam mai bine cu ei.  In ceea ce ne priveste, ajungem sa avem un mai bun autocontrol al emotiilor si al starilor noastre. De exemplu, nu mai reactionam impulsiv si intempestiv – ci incepem incet-incet sa vedem de sus modul in care reactionam, ne identificam tiparele de comportament mult mai rapid, devenim constienti de trigger-ii  comportamentelor noastre, de ceea ce le activeaza si declanseaza. In acest context incepem sa alegem constienti cum reactionam, cum ne comportam si ce atitudine adoptam.

Lupta noastra cu anxietatea si tristetea nu mai este o lupta, intrucat aceste stari ne spun multe despre noi, ne dau informatii utile – insa acum stim cum sa le interpretam pentru ca fiind atenti la noi insine, ne dam seama de rolul lor, de ceea ce le-a declanat si capatam un mai mare control asupra lor. Poate ca sunt o parte din noi care ne invata sa ne sunoastem parti pe care vrem sa nu le stim, de care vrem sa ne separam, dar pe care nu le putem nega.  Faptul de a le accepta, fara a pune semnul egal intre aceste stari si personalitatea noastra, ne ajuta sa le integram mai bine in tot puzzle-ul care este reprezentat de intreaga noastra fiinta.