Ne gasim pacea si echilibrul pe care le cautam in afara, doar uitandu-ne la noi insine in mod autentic

Photo by Diego Madrigal on Pexels.com

Cu cat trecutul nostru este mai traverasat de evenimente traumatice (pierderi, separari bruste, conflictuale, dureroase, boli), cu atat lumea noastra interioara este mai dizarmonica – cu alte cuvinte avem in noi niste parti traumatizate si niste parti sanatoase. Partile traumatizate se numesc in psihologie parti clivate (izolate cumva de ceea ce a ramas neatins din psihic, in scopul de a le izola si de a  ne apara de ele). Aceste parti clivate intra adesea in conflict cu cele sanatoase si ajung sa le saboteze, sa le influenteze negativ. In functie de cata energie au inmagazinat, exista probabilitatea sa capete autonomie. Si cum psihicul se manifesta adesea simbolic, ele ies la suprafata adesea prin simptome cum este anxietatea, atacurile de panica, depresia, tulburarile obsesiv-compulsive. Ceea ce psihicul nostru incearca sa faca este sa repare si sa vindece aceste parti din noi, sa le aduca la suprafata si sa le integreze. O mai mare unitate, coerenta si armonie in psihic se traduce printr-un grad mare de integrare – partile noastre sunt armonios integrate, in mod consistent.

Poate adesea auzim vorbindu-se despre « a fi intreg » sau despre cum ne simtim mai intregi – atunci cand suntem intr-o anumita relatie sau atunci cand ne simtim echilibrati, impacati cu noi insine, multumiti de prezent. Adesea ne spunem ca e mai bine sa ingropam acele parti din trecut, care ne amintesc de evenimente neplacute sau de pierderi, sa le uitam si sa trecem pest, fara a ne da seama ca facand asta, neacceptandu-le, le conferim o anumita putere care se poate manifesta atunci cand ne dorim mai putin. Este din ce in ce mai greu sa fim congruenti cu noi insine – adica sa actionam asa cum gandim si simtim, sa gasim o coerenta intre lumea noastra interioara si comportamentul nostru. Si nu deputine ori suntem in postura in care nu ne gasim pacea si linistea interioara, pentru ca nu am facut pace intre partile din noi insine.

Oricat ne-am disocia si am crede ca putem sa fim altii in anumite planuri ale vietii noastre, sa lasam sa iasa la suprafata cand o parte, cand alta (in functie de context, de oamenii cu care ne intersectam, sau de alti triggeri care le activeaza), este inevitabil sa resimtim conflictul interior. Ne intrebam atunci cum am putea sa ne gasim acel echilibru si de foarte multe ori ne orientam inspre afara : ne imaginam ca lumea exterioara este cea care ne va ajuta sa ajungem acolo. Lasam dominatia unei parti din noi – poate acel critic interior care ne saboteaza sau emite exigente din ce in ce mai ridicate, poate acea parte normativa care ne judeca si care ne aminteste ca nu procedam bine, ca gresim. Sau poate acele parti clivate, traumatizate care ne refuza bucuria de a trai. Cum am putea sa facem pace cu ele, cand ele intra automat in functiune dincolo de noi insine –  si totusi ne dam seama ca nu aceste parti ne reprezinta, ele nefiind  Sinele nostru.

Avem nevoie mai intai sa le intelegem, sa le ascultam si sa ne « imprietenim » cu ele, sa le vedem rostul si mai ales originea. Inainte de a le integra intr-un mod sanatos in psihicul nostru, e nevoie sa le cunoastem din alta postura – aceea de martor. Ca sa fim mai concreti, gradul acesta de incongruenta se manifesta in cele mai simple contexte si el ne creeaza adesea disconfort. El apare de exemplu in situatia in care am fi vrut sa ne spunem parerea clar si raspicat, insa am renuntat sa o facem; am fi vrut sa spunem « Nu » insa am mers mai departe uitand de granitele noastre, de ceea ce ne dorim, putem sau nu ne dorim ori nu putem sa facem. Sunt exemple banale, insa unul cate unul adunate compun tabloul nostru comportamental si creeaza adesea tipare disfunctionale, care ne aduc insatisfactie, frustrare, ne fac sa intram in relatii toxice sau sa adoptam comportamente toxice.

Nu este usor sa detectam aceste tipare care ne definesc de cele mai multe ori stilul comportamental, insa daca incepem sa fim constienti de noi insine, sa vedem in prima faza care sunt acele contexte sau situatii care ne creeaza disconfort, incepem sa constientizam ce nu este in acord cu nevoile si dorintele noastre, sau cu valorile noastre. Odata identificate cateva astfel de situatii, putem sa descoperim ce au ele in comun – fie ca este vorba despre un comportament prevalent, fie ca este vorba de o similaritate a stimulilor care il declanseaza (de exemplu : de fiecare data cand cineva imi cere ajutorul, nu pot sa spun « Nu », indiferent cat de ocupat sunt in acea perioada si de fiecare data cand la locul de munca si mi se aloca noi sarcini, le preiau fara sa spun « Nu », indiferent cat de incarcat sunt).

Mai departe pentru a putea sa intelegem cauza comportamentului nostru ar trebui sa vedem cu ce anume asociem aceste contexte, in ce fel ele seamana cu situatii din viata noastra mai de demult (copilarie, adolescenta) si in ce fel persoanele semnificative din viata noastra aveau un comportament similar celor cu care interactionam azi. E drept ca acest travaliul este adesea dificil de facut de unul singur, mai ales daca acele contexte au o componenta afectiva puternica. De aceea suportul unui psihoterapeut care sa ne ajute sa descoperim ce nevoie exista in spatele comportamentelor noastre, ce « obiectiv » urmarim in mod simbolic prin manifestarea lor, este adesea foarte util. Astfel pornim pe drumul explorarii de sine – un drum care ne ajuta sa ne intelegem mai bine, sa ne comportam mai coerent, sa gasim armonia intre gandurile, emotiile si comportamentele noastre si sa devenim mai unificati la nivel psihic si mai rezilienti totodata.   

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s