Ne invata oare pandemia sa ne recunoastem limitele, sa fim mai blanzi cu noi insine si sa cerem ajutor?

Photo by Anna Shvets on Pexels.com

Pademia de coronavirus a adus cu ea multe schimbari, ne-a dat viata peste cap, incat suntem intr-un mod de “short-term planning” – am incetat sa privim in viitor, pentru ca prezentul ne rascoleste si activeaza in noi prea multe frici, anxietati si angoase. Daca distantarea sociala si izolarea ne fac sa ne simtim si mai singuri si mai deconectati, pierzandu-ne sentimentul de apartenenta, daca la asta adaugam si traversarea unor evenimente neplacute, triste, ca infectarea unor membrii ai familiei, pierderea unora, este inevitabil sa incepem sa resimtim vina, rusine. Deja in Romania am trecut de doua sute de mii de cazuri si unii oameni au traversat fie episodul bolii propriii, fie infectarea sau pierderea altora, iar in acest context nu putem sa negam efectul traumatic.

Daca aceste sentimente de vina, rusine, de angoasa raman acolo fara a fi intelese, fara a  beneficia de un suport psihoterapeutic, exista cu siguranta probabilitatea dezvoltarii unui sindrom de stres posttraumatic. Deja in intreaga lume, exista o atentie crescuta a cercetarilor in psihoterapie si psihologie care recunosc severitatea stresorilor la care sunt supusi oamenii in aceasta pandemie de COVID.

Vina poate fi adaptativa, in sensul ca ajuta la schimabrea comportamentului atunci cand conditiile obiective permit si atunci cand persoana este in controlul situatiei, actiunile sale depinzand de ea. In schimb, vina dezadaptativa este cea care apare in situatii traumatice, in care persoana are impresia ca ar fi pututu face mai mult, ca ar fi putut interveni intr-o masura mai mare. Aceste cognitii ii influenteaza emotiile si ii creeaza sentimentul rusinii, astfel incat in cazul in care ea nu-si intretine  acest sentiment al rusinii, va incepe sa creada despre ea insasi ca este o persoana rea. Vina si rusinea intra intr-o dinamica ce poate sa declanseze emotii disfuntionale mai grave – tulburare de stres posttraumatic, depresie, ganduri suicidare. Ceea ce psihoterapia poate sa faca in acest context este sa il ajute pe client sa evalueze intr-o maniera acurata, obiectiva, rolul sau in acel context, gandurile sale, sa il faca din nou constient de valorile sale si sa il ajute totodata sa isi accepte limitele. Este poate singura cale care ii faciliteaza deculpabilizarea, impacarea cu sine.

Dupa un eveniment traumatic, oamenii au tendinta sa supraestimeze responsabilitatea lor in legatura cu ceea ce s-a intamplat, aceasta fiind demonstrata de sentimentele intense de vina. Psihoterapia vine sa ajute clientul sa traiasca intr-un mod mai adaptativ situatia: este firesc ca el sa resimta tristete, insa disfunctional si irational sa resimta  vina patologica si sa aiba ganduri suicidare.

Dincolo de faptul ca stresul este raspunsul nostru la o situatie, deci nu situatia in sine, nu putem nega faptul ca mai toti am fost atinsi de aceasta pandemie, nu putem minimaliza efectele sale, faptul ca a declansat si provocat vulnerabilitatile noastre cele mai profunde si inconstiente. Fie ca ne-am trezit inchisi in casa, limitati, deconectati, cu multe responsabilitati pe cap, fie ca am fost infectati sau cei apropiati noua au fost – avem nevoie sa interpretam comportamentele noastre in acest context. Sa fim un pic mai blanzi cu noi insine, sa intelegem rolul factorului stresor si sa cautam de aici inainte modalitati adaptative de a face fata. Faptul ca noi asteptam din partea noastra sa reactionam si sa ne comportam ca intr-un context normal, este complet irational. Avem nevoie sa evaluam in mod corect contextul, sa devenim mai permisivi cu noi insine si cu ceilati si sa cerem si ajutor daca simtim aceasta nevoie.

Nevoia noastra de conectare cu ceilati este una funadamental umana, iar distantarea sociala, insingurarea, izolarea pot avea efecte negative in multe planuri : fizic, cognitiv, psihologic. In urma unor cercetari efectuate de Beam (2020) in SUA, se pare ca cei mai tineri resimt mai acut efectele izolarii si distantarii sociale, cei mai in varsta fiind oarecum mai obisnuiti sa tolereze insingurarea. Independent de factorul varsta,  faptul de a face parte dintr-o comunitate, de a avea un prieten cu care ne conectam chiar si online, de a cere suport unui psiholog poate sa ne ajute sa ne simtim mai putin singuri si izolati, mai putin lipsiti de control. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s